spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDiasporăDEZVĂLUIRI ale românilor din Timoc: Vă rog, luați-i acasă pe diplomații români,...

DEZVĂLUIRI ale românilor din Timoc: Vă rog, luați-i acasă pe diplomații români, sunt mână în mână cu Securitatea sârbească

-

Reprezentanții românilor din Valea Timocului, Serbia, au criticat luni seara, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, faptul că statul român nu sprijină această comunitate, care nu are școli, biserici sau mass media în limba română, și au susținut că diplomații români din Serbia creează doar probleme celor pe care ar trebui să-i sprijine, transmite Agerpres.

- Reclama -

Vicepreședintele Asociației pentru Cultura Românilor/Vlahilor din Serbia-Ariadne Filum, Predrag Balașevici, a vorbit despre faptul că românii din din Valea Timocului (Serbia) nu au școli, biserici sau mass media în limba română, nefiind ‘niciodată’ susținuți de statul român, iar diplomații români din Serbia le fac ‘mari probleme’.

- Advertisement -

‘Eu de doi ani de zile atrag atenția asupra acestor diplomați, care ne-au făcut mari probleme și am încercat prin vocea noastră de acolo și prin apelul nostru să-i luați acasă. Vă rog, luați-i acasă din Serbia, pentru că acești oameni ne-au făcut mult rău nouă și au făcut mult rău și României pentru că vin și vorbesc împotriva Bisericii Ortodoxe Române, împotriva părintelui Boian Alexandrovici, care a făcut mari sacrificii ca să se țină slujba în română în Timoc (…) Acești oameni nu mai trebuie să fie la posturile la care sunt acolo’, a afirmat Pedrag Balasevici.

Acesta a spus că s-a ajuns la situația în care românii din Valea Timocului și-au pierdut speranța că situația lor se poate îmbunătăți, întrucât toți oficialii români care i-au vizitat, ‘președinți, premieri și miniștri, au venit cu mari promisiuni, dar nu s-a făcut nimic’.

- Advertisement -

‘Noi suntem astăzi singuri lăsați, suntem lăsați de România. Noi nu mai sperăm nimic. Noi am venit astăzi aici să vă spunem cum sunt lucrurile, dar sincer să vă spun eu nu mai sper nimic. Nu mai aștept nimic din partea României. (…) Timpul trece foarte repede. Noi, românii, fără școli în Timoc, fără Biserică Ortodoxă Română, noi nu putem să rezistăm să ne păstrăm limba, cultura, identitatea noastră de acolo. Cum am reușit să o păstrăm sute de ani, asta este un miracol și este poate ciudat pentru unii. Dar astăzi, în globalizarea asta în care suntem, în era limbii engleze, având în vedere că tinerii pleacă din Serbia, unde se trăiește foarte greu, există un foarte mare pericol și poate nu atât de curând, dar într-o perioadă mai lungă nu știu dacă o să mai vorbim despre românii din Timoc’, a mai spus reprezentantul românilor din Valea Timocului.

El a mai adăugat că de mulți ani organizațiile nonguvernamentale din Serbia de răsărit nu sunt finanțate de statul român, fiind preferate ‘organizații controlate de Securitatea sârbă’.

‘Sunt finanțate organizații care sunt făcute de Securitatea sârbă. Sunt sprijinite asociații cu bani grei din România, din bugetul României, care nu dau rezultate și chiar dimpotrivă aceste organizații sunt controlate de securitatea sârbă’, a susținut Predrag Balașevici.

Acesta a mai spus că autoritățile statului român ar fi putut să condiționeze sprijinirea aderării Serbiei la Uniunea Europenă de respectarea drepturilor românilor din Valea Timocului, dar acest lucru nu se întâmplă.

‘Eu nu am văzut nici un demnitar român să vorbească ceva despre drepturile românilor din Serbia și să spună noi nu putem să fim de acord să se deschidă capitolele 23, 24 (nr: de aderare la UE), unde este vorba despre justiție și drepturile omului și ale minorităților, până nu vedem concret că Serbia își schimbă poziția și atitudinea față de românii, de vlahii din Timoc. Eu nu am văzut asta. Am văzut doar că România este de acord, cum este de acord de fiecare dată în sprijinirea Serbiei în drumul ei spre UE. Da, noi românii din Serbia dorim ca Serbia să intră în UE, dar dorim să intrăm și noi cu drepturile noastre elementare, să avem școală în limba română, să avem slujbă în limba română și să avem mass-media’, a mai spus Predrag Balașevici.

Potrivit datelor furnizate de asociațiile românești din Timoc, îm zonă trăiesc aproximativ 300.000 de români/vlahi, care nu au școli și presă în limba română și nu au dreptul de a-și construi biserici.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img