spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
Acasă#WhiteHouse2016Dezbaterea întrei candidații la vicepreședinție: Senatorule, senatorule, asta a fost chiar şi...

Dezbaterea întrei candidații la vicepreședinție: Senatorule, senatorule, asta a fost chiar şi sub demnitatea ta

-

Democratul Tim Kaine a încercat să reducă dezbaterea televizată de marţi între candidaţii la vicepreşedinţie la Donald Trump, pe care l-a prezentat drept un pericol la adresa securităţii naţionale, drept o persoană care denigrează femeile şi minorităţile şi care pare să plătească puţine taxe federale, relatează Reuters conform news.ro.

- Reclama -

Dezbaterea dintre Kaine, partenerul de cursă al candidatei la preşedinţie Hillary Clinton, şi rivalul său republican Mike Pence este singura întâlnire între cei doi, iar ambii s-au concentrat în cea mai mare parte a înfruntării asupra atacării candidaţilor la preşedinţie din cealaltă tabără.

- Advertisement -

Discuţiile au fost aprinse, iar cei doi au vorbit frecvent unul peste celălalt.

Kaine, un senator din Virginia, a încercat să atragă din electoratul lui Trump, în timp ce Pence, guvernatorul statului Indiana a încercat să o prezinte pe Clinton ca nedemnă de încredere să ocupe fotoliul de la Casa Albă şi a acuzat-o de un eşec ca secretar de Stat (2009-2013) în primul mandat al preşedintelui Barack Obama.

- Advertisement -

Kaine l-a înfuriat pe Pence evocând o declaraţie a fostului preşedinte republican Ronald Reagan, potrivit căruia un prost sau un nebun căruia i se dă arma nucleară pe mână ar putea declanşa o catastrofă.

„Iar eu cred că ăsta este partenerul de cursă al guvernatorului Pence”, a spus Kaine.

„Senatorule, senatorule, asta a fost chiar şi sub demnitatea ta şi a lui Hillary Clinton şi destul de josnic”, i-a replicat Pence.

Kaine a încercat, în mod clar intenţionat, să-l oblige pe Pence să apere poziţiile lui Trump. El le-a amintit milioanelor de telespectatori că magnatul newyorkez s-a împotmolit într-o dispută publică cu o fostă Miss Univers, săptămâna trecută, şi a denunţat faptul că miliardarul l-a lăudat pe preşedintele rus Vladimir Putin în mai multe rânduri.

Însă principalul obiectiv al lui Kaine a fost să sublinieze că Trump a refuzat să-şi publice declaraţiile de impozit, spre deosebire de toţi ceilalţi candidaţi la preşedinţie din istoria modernă a Statelor Unite.

The New York Times a dezvăluit în weekend că Trump a declarat la fisc pierderi în valoare de 916 milioane de dolari în 1995 şi că ar fi putut să evite să plătească taxe federale timp de 18 ani din această cauză.

„Guvernatorul Pence a trebuit să-i dea lui Donald Trump declaraţiile sale de venit pentru a arăta că se califică să fie vicepreşedinte. Donald Trump trebuie să prezinte declaraţiile sale, pentru a arăta că se califică să fie preşedinte”, a subliniat Kaine.

Pence, care are un stil discret spre deosebire de stilul bombastic al lui Trump, a răspuns că miliardarul, ca dezvoltator imobiliar, a creat mii de locuri de muncă şi s-a folosit de legile fiscale americane aşa cum au fost ele concepute să fie folosite.

„De ce nu-şi publică declaraţiile fiscale?”, i-a replicat Kaine.

Cei doi candidaţi s-au întrerupt unul pe celălalt, într-o încercare de a marca puncte, încât moderatoarea dezbaterii, Elaine Quijano de la CBS News, a fost nevoit să intervină.

„Oamenii de acasă nu vă pot urmări pe niciunul dintre dumneavoastră, atunci când vorbiţi unul peste celălalt”, a subliniat ea.

Dezbaterea a avut loc într-un moment crucial pentru ambele tabere aflate în campanie.

Clinton caută să exploateze dezvăluirea de la sfârşitul săptămânii despre taxele lui Trump, cu scopul de a creşte în sondaje la nivel naţional.

Trump are nevoie, la rândul său, să recupereze în sondaje după ce a fost înfrânt în prima dezbatere de Clinton, săptămâna trecută.

Următoarea dezbatere televizată dintre cei doi candidaţi la preşedinţie are loc duminică, la Saint Louis.

Kaine l-a acuzat pe Trump că confundă „leadershipul cu dictatura” lăudându-l pe Putin drept un lider puternic.

Însă el a răspuns abrupt atunci când a fost întrebat ce nu a mers în resetarea relaţiilor cu Rusia în mandatele lui Obama şi Clinton.

„Ce n-a mers în resetarea (relaţiilor) cu Rusia? Vladimir Putin”, a răspuns el.

Cei doi candidaţi la vicepreşedinţie au lansat atacuri vizându-i pe Trump şi Clinton imediat  ce s-au aşezat la masa dezbaterii.

„Donald Trump se pune întotdeauna pe el însuşi pe primul loc”, i-a reproşat Kaine. El i-a reproşat magnatului că, la începutul campaniei sale, anul trecut, i-a catalogat pe „mexicani (drept) violatori şi criminali” şi că este autorul „minciunii scandaloase” că Obama nu s-a născut în Statele Unite.

Pence i-a replicat că atât el, cât şi Clinton „ştiu multe despre o campanie axată pe insulte” şi a acuzat-o pe Clinton că a făcut o treabă de mântuială în politica externă, în contextul în care porţiuni largi din Orientul Mijlociu „au ieşit literalmente de sub control”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img