DEZBATERE ÎN FRANŢA: Fără note la şcoală?

fr2

Consiliul superior al programelor şcolare propune înlocuirea acestui vechi sistem de note cu altul în care evaluarea sǎ fie fǎcutǎ într-un spirit „binevoitor”. Potrivit unor sondaje, 73 la sutǎ dintre pǎrinţi ar fi favorabili, în Franţa, schimbǎrii sistemului, eventual ca pe lîngǎ note sǎ mai fie introduse şi alte metode de evaluare. Ministrul educaţiei, Najat Vallaud-Belkacem, declarǎ şi ea în context cǎ notaţia de la 1 la 20 nu se bazeazǎ pe nici un fundament ştiinţific. Evaluarea elevilor, spune ea, trebuie fǎcutǎ astfel încît sǎ fie încurajaţi, sǎ fie „învǎţaţi sǎ progreseze”.

Aceastǎ mǎsurǎ, aflatǎ doar în stadiul de studiu, provoacǎ deja reacţii critice vehemente. Fostul ministru al educaţiei, Luc Ferry, filozof  cu reputaţie, spune cǎ este stepfiat de stupiditatea acestei propuneri. El denunţǎ din nou tentaţia stîngii de a distruge total autoritatea în sînul Republicii Franceze, o tendinţǎ care se perpetueazǎ de la revoltele din 1968. Existǎ o anumitǎ convingere în minţile unora, spune Luc Ferry, cǎ notele la şcoalǎ ar fi o expresie a competiţiei capitaliste, şi cǎ şcoala n-ar fi altceva decît un „aparat ideologic al statului”, din sînul cǎreia puterea îşi extrage urmaşii.

Rǎmîne într-adevǎr discutabil scenariul înlocuirii notelor reprezentate prin cifre cu altele reprezentate de litere (gen -A, A, -B, B,  şi aşa mai departe). Oare un barem de numai patru sau de numai şase niveluri ar fi mai bun decît cel practicat pînǎ acum, conţinînd 20 de gradaţii? Luc Ferry spune: cei care conduc învǎţǎmîntul cred cǎ dacǎ vor sparge termometrul care ia temperatura pregǎtirii elevilor se va produce un mare salt calitativ. El se referǎ de fapt la statisticile care pun în luminǎ scǎderea performanţelor şcolare în Franţa, în raport cu alte ţǎri dezvoltate. Un alt filozof, situat mult mai la stînga decît Luc Ferry, şi anume Michel Onfray, regreta recent pierderea autoritǎţii în sînul şcolii. El definea astfel „boala” de care suferǎ învǎţǎmîntul în Franţa: „altǎdatǎ elevii se temeau de profesori, iar acum profesorii se tem de elevi”. 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    Articole relationate

    Categorii populare