COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE
În România, volumul de masă lemnoasă utilizată în industria prelucrătoare mai sofisticată este de 10 ori mai mic decât cel exportat în formă brută sau transformat în combustibil.
Guvernul anunță că va adopta o ordonanță de urgență care va suspenda exportul de lemn brut până la sfârșitul lunii august. E o idee bună care nu va duce la nimic dacă nu va fi urmată de un program serios de protejare a pădurii și de un altul privind exploatarea ei rațională și încurajarea industriei prelucrătoare. Sunt lucruri legate între ele, dar diferite, care trebuie privite cu egală atenție. Componenta ecologică este mai ușor de perceput, căci atinge partea afectivă, dar cea economică are nevoie de o analiză mai atentă și de câteva date statistice .
Ca să înțelegem mai bine situația ar fi bine să facem o comparație cu una dintre țările care au nu doar un program ecologic bine pus la punct, dar care îngăduie totodată și o intensivă exploatare economică: e vorba de Germania. O paralelă cu Suedia ar fi inadecvată ținând seama de specificul geografic al celor două țări, dar Germania este cel mai bun reper pentru o țară ca România. Ministerul Agriculturii din Franța, de exemplu, a inițiat cu doar doi ani în urmă o veritabilă expediție de explorare a sistemului german de silvicultură și de exploatare industrială a pădurii și a tras concluzia că, deși modelul german nu poate fi preluat ca atare, ar trebui să tragă din el o mulțime de învățăminte.
Nu putem aborda problema în toate detaliile, dar putem reține un aspect relevant pentru dezbaterea românească, din jurul Codului Silvic. Exporturile germane în perioada cuprinsă între anii 2005 și 2011 arată o prevalență a produselor finite cu valoare adăugată mare, în dauna lemnului brut și a produselor intermediare. În toți acești ani exporturile de lemn brut au scăzut constant, de la 10 386 000 de m3 în 2005 la 8 394 000 de m3 în 2011. Totodată au crescut constant exporturile de produse intermediare și de produse finite. Exporturile de mobilă, exemplu, au crescut de la 8 846 000 m3 în 2005 la 10 692 000 m3 în 2011. (cf. Ministerul Federal al Agriculturii)
Să observăm că datele de mai sus nu se referă la valoarea produselor, ci pur și simplu la volumul de lemn utilizat. Or, dacă ne uităm la situația din România remarcăm o disproporție uriașă între tipurile de export în favoarea lemnului brut și a produselor intermediare. Potrivit Institutului National de Statistică în decursul anului 2013 au fost exportate 5 007 083 tone de lemn, cărbune de lemn și articole din lemn, 185.900 de tone de hârtie și carton și, în fine, 491 810 tone de mobilă. Statistica e, spre despebire de cea de mai sus, în tone, dar rapoartele rămân neschimbate. Observăm că volumul de masă lemnoasă utilizată în industria prelucrătoare mai sofisticată este de 10 ori mai mic decât cel exportat în formă brută sau transformat în combustibil.
Prin urmare din tot lemnul care se taie în România din toate speciile de arbori, abia a zecea parte se duce către fabricile de mobilă. Lăsând la o parte aspectul pur ecologic al tăierilor brutale, la ras, cum se numesc ele și absența unor programe de reîmpădurire, disproporțiile din economie sunt foarte mari.
În dezbaterea românească am observat că s-au constituit două fronturi incomunicabile: unul este cel ecologic, iar celălalt, frontul dedicat pieței. Raportul Ministerului Agriculturii din Franța ni se pare extrem de interesant și pentru faptul că arată, cu o mulțime de detalii, modul în care germanii au reușit să pună de acord cele două perspective potențial conflictuale. În sinteză observațiile francezilor ar putea fi rezumate astfel:
1. Societatea germană acceptă primatul economic, care permite o exploatarea intensă a pădurilor.
2. Liberalismul coexistă însă cu preocuparea privind protecția mediului și respectul față de natură.
3. Nu există o ruptură (conflict) între autoritățile publice și intreprinderile private, chiar dacă birocrația este încă foarte mare. De exemplu serviciile forestiere asigurate de entități publice pot administra și pune în vânzare lemn tăiat din pădurile private. În fine, raportul constată că relațiile contractuale sunt mai dezvoltate decât în Franța, grație a ceea ce numește ”societatea germană bazată pe încredere”. (”Comparaison des filières forêt-bois en France et en Allemagne” mai 2014, Ministère de l’Agriculture et de Forêt).
Așa cum nici francezii nu și-au propus să imite sistemul german (din cauza multor deosebiri obiective) nici România nu va putea să preia ceva de-a gata, dar îmbinarea aceasta între ecologie și exploatare profitabilă poate fi un îndemn serios pentru proiecte de viitor.
