Deutsche Welle: Stupul din spatele pensiilor speciale

Guvernul a hotărât să atace la Curtea Constituțională legea pensiilor speciale care ar acorda primarilor și președintilor de consilii județene sume mari de bani odată ce vor fi ajuns la pensie. Unele pensii ar ajunge la peste 1500 de euro pe lună ca ”recompensă” pentru activitatea politică din administrația locală. Argumentația Guvernului e consistentă: legea creează privilegii pentru o categorie de persoane și în plus nu ține seama de impactul asupra bugetelor.

Curtea Constituțională nu este în principiu preocupată de aspectul bugetar, dar primul argument, cel referitor la privilegii ar putea fi luat în considerare. Vom vedea. Problema de fond este însă alta. Statul se comportă de multă vreme ca furnizor de prosperitate pentru mai multe categorii de persoane care nu intră în domeniul asigurărilor și nici al asistenței sociale. Există salarii neverosimil de mari în diverse agenții și instituții, întrecând salariile ”expuse” public ale miniștrilor, există, așa cum a dezvăluit recent un ministru, diverse tehnici de recompensare a funcționarilor guvenamentali prin consiliile de administrație ale societăților cu capital de stat, după cum asistăm, de multă vreme, la o practică largă a afacerilor cu statul, prin consultanță, servicii și mărfuri. Multe dintre acestea sunt create/inventate special pentru a oferi contracte avantajoase și nu au nicio utilitate publică reală. Vorbim deocamdată de contractele legale și nu de ceea ce se numește corupție. În ultimii ani au prosperat și afacerile cu fonduri europene în care statul român e implicat la rândul său prin cofinanțare. Există și căi indirecte prin care tot statul este ultimul sponsor, așa cum ar fi universitățile particulare care nu au alt scop decât să ofere diplome pentru angajații din sistemul public. Banii oferiți ca taxă unui furnizor oarecare de diplome vor fi compensați generos prin creșterile de salarii și pensii asociate unor încadrări superioare. Prin urmare, în pofida aparențelor întreținute cu grijă, universitățile particulare sunt de fapt subvenționate integral de stat. Spre deosebire de universitățile de stat, cele particulare nici nu ar putea exista fără această discretă legătură cu administrațiile publice.

Faptul că anumite categorii de demnitari publici pretind pensii speciale nu este decât o altă consecință a acestor stări de lucruri sau a faptului că statul a ajuns să fie unul dintre principalii furnizori de prosperitate în societatea românească. Fie că vorbim de salarii, indemnizații, pensii speciale, contracte comerciale sau alte căi indirecte de a obține resurse, statul plătește totul din bugetele sale publice sau din proprietățile sale private. Asta este marea problemă de fond. Statul a ajuns într-o prea largă măsură o speranță de prosperitate pentru persoane care nu sunt angajate cu adevărat în furnizarea de servicii publice. Lupta împotriva ”corupției” a sporit presiunile asupra bugetelor, căci funcționarii și demnitarii statului caută să obțină compensații legale pentru ceea ce li se răpește odată cu înăsprirea supravegherii.

Faptul că Guvernul contestă legea pensiilor speciale este un lucru bun, dar ar trebui să se înțeleagă că nu asistăm la un exces, la o anomalie, la ceva de ordinul accidentului, ci la o manifestare care reiese din întregul sistem al așteptărilor societății. Oamenii își doresc cariere stabile care să fie recompensate la finalul activității și nimic nu afectează mai grav ambianța publică decât sentimentul insecurității. Or, toate aceste sisteme de parazitare a statului, directe sau mai subtile au fost construite pe terenul acestor dorințe de stabilitate și previzibilitate socială. În contextul unei economii precare, lumea s-a ”organizat” cu inteligența inconștientă a stupului, creând anumite mecanisme de producere a stabilității și prosperității. Cei care nu au înțeles sau care au înțeles și au refuzat din scrupul să intre în joc sunt perdanții societății românești de astăzi: profesori și medici prost plătiți, resemnați sau revoltați, în fine lucrători candizi (unii dintre ei intelectuali) care își vând ieftin forța de muncă unor ”intreprinzători” mai bine orientați.

Nu există probabil un guvern mai apt psihologic să atace pensiile speciale decât acesta: alcătuit din funcționari europeni sau manageri din mediul privat, miniștrii de astăzi nu își leagă speranțele de statul român. Și nici nu se gândesc la o pensie românească. Prin urmare ei nu au nici cea mai mică conivență cu solicitanții de bonusuri. Dar această desolidarizare critică nu este de ajuns. Ar fi nevoie ca Guvernul să înțeleagă situația în profunzime și mai ales să vină în întâmpinarea nevoii firești de stabilitate și previzibilitate, creând premisele unei veritabile reforme. Una care să ofere aspirantului o carieră publică solidă, pe viață, dar în condiții de reală exigență și în strânsă legătură cu serviciile publice furnizate. Ar fi nevoie nu doar de o dezaprobare moralistă, ci de o solidaritate critică cu societatea românească.