COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Toate frământările politice la care asistăm au ca miză în primul rând întinderea prerogativelor DNA și SRI.
Curtea începe să judece astăzi contestațiile la legile justiției. Sâmbătă seara o mulțime de oameni fuseseră mobilizați să protesteze inclusiv împotriva Curții Constituționale (cel puțin așa cereau organizatorii pe Facebook), ceea ce ridică semne de întrebare. Dorește cineva intimidarea judecătorilor?
Întâmplarea face că săptămâna trecută Curtea a emis o decizie pe care a aplaudat-o toată lumea. E ceva foarte rar, cu atât mai mult cu cât a fost vorba de cel mai delicat și mai nevralgic subiect și anume probele deținute de serviciile secrete. Până acum, instanța putea să judece după probe secrete, fără ca apărarea să aibă acces la ele. Desigur, instanța putea cere instituției cu pricina să desecretizeze probele și să le pună inclusiv la dispoziția apărării, dar dacă serviciul refuza invocând rațiuni de stat, probele continuau să fie utilizate. Aici era problema. Prin decizia din 18 ianuarie, Curtea Constituțională a obligat însă serviciile secrete să desecretizeze probele de fiecare dată și să le pună la dispoziția apărării.
Dar felul cum s-a ajuns aici este spectaculos și derutant, căci sesizarea Curții Constituționale nu a venit de la avocații apărării, așa cum ne-am fi așteptat, ci de la DNA. Atât doar că procurorii DNA nu au avut în vedere SRI-ul, ci DIPI, serviciul secret din cadrul MI (fostul „Doi și-un sfert”). În procesul lui Gabriel Oprea, procurorii se loveau de refuzul celor de la DIPI de a furniza informații complete cu privire la achizițiile scandaloase pe care le făcuse fostul ministru și despre care existau înregistrări și mărturii. Așadar DNA avea nevoie ca DIPI să desecretizeze anumite documente despre care se știau anumite lucruri, iar DIPI refuza, legal, să o facă.
Curtea a dat dreptate DNA și i-a admis solicitarea, dar decizia are și un revers. De aici înainte nici SRI-ul (în fond principalul serviciu care acționează pe teritoriul României și partenerul DNA) nu mai poate restrânge accesul la probele utilizate în cauze penale obișnuite. De pildă dacă anumite informații obținute ca urmare a unui mandat de siguranță națională au fost dirijate către procurorii DNA într-o cauză de corupție, probele ar trebui desecretizate sau în orice caz numai un judecător ar putea decide ca ele să rămână totuși secrete. Puterea SRI-ului a fost restrânsă. Nu ar fi prima dată când CCR limitează atribuțiile SRI, ceea ce va fi provocat, după unele semne, o mare tulburare în straturile ”adânci” ale statului. De exemplu fostul judecător constituțional Toni Greblă a acuzat DNA că i-a făcut dosar din cauză că a votat împotriva legilor ”Big Brother”. Dar chiar dacă nu va fi fost așa, SRI a manifestat o mare nemulțumire dacă judecăm după insistența cu care a revenit asupra subiectului supravegherii comunicațiilor.
În orice caz, ultima decizia a Curții a dat satisfacție și DNA (în fond a obținut ce a cerut), dar și criticilor DNA și ai SRI-ului care au avertizat mereu în privința abuzurilor ascunse sub litera legii. Am înclina chiar să credem că în cele din urmă criticii DNA au avut totuși mai multe motive de satisfacție căci, în aceeași ședință, CCR a mai dispus ca probele ilegale din dosar să fie scoase din mapă. Până acum proba nelegală era teoretic ”exclusă”, dar practic continua să rămână în mapa judecătorului.
Decizia CCR este spectaculoasă prin ambiguitatea efectelor sale. Căci DNA a mizat pe aducerea la suprafață a unor fapte pe care i le semnalase cel mai probabil SRI, dar pe care alte instituții refuzau să le confirme. Or, de acum înainte și SRI va trebui să aibă grijă ce informații aruncă în luptă, căci i s-ar putea cere să le desecretizeze și să dea socoteală de modul în care le-a obținut.
Povestea asta cu aerul ei complicat tehnic se găsește în miezul disputei politice actuale care are ca miză în cele din urmă întinderea prerogativelor DNA și SRI. Curtea Constituțională a emis niște decizii care nu doar garantează mai bine dreptul cetățeanului la un proces echitabil, dar se înscriu și în cadrele unei Directive europene pe care o și citează (Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale).
Or, în aceste împrejurări, ne întrebăm cum se justifică protestele (fie ele și prin ricoșeu) împotriva Curții Constituționale?
