Înainte să intre în cursa pentru conducerea NATO, Mark Rutte s-a asigurat de susținerea marilor puteri, diplomații olandezi au tatonat terenul mai înainte și abia apoi au început negocierile pentru premierul lor. Klaus Iohannis a intrat în competiție aproape șase luni mai târziu, fără să aibă cu adevărat o plasă de siguranță. Oare ce-au scris în analizele lor instituțiile pe care în mod normal ar fi trebuit să le consulte?, se întreabă Deutsche Welle într-un comentariu.
Ministerul de Externe l-a asigurat că are șanse să-l bată pe Rutte sau i-a explicat că timpul e scurt și că ar fi greu de crezut că diplomații români vor să-i obțină o majoritate? Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe și-au trimis și ele rapoartele în acest sens, fiindcă o astfel de candidatură nu se lasă în voia hazardului. Profesioniștii informațiilor i-au dat oare mai multe scenarii pentru această încercare? Și cum arăta scenariul negativ? A existat și o analiză a Ministerului Apărării? Tot exercițiul candidaturii lui Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general NATO a fost un joc de șah al sistemului diplomatic și de intelligence din care România trebuia să câștige ceva? A fost o manevră prin care președintele urma să primească o funcție importantă la conducerea Uniunii Europene și în schimb să joace această scenetă ridicolă? Sau sistemul autohton l-a lăsat intenționat pe președinte să se scufunde? Și mai ales cine sunt cei responsabili de acest joc, în care România a rămas ultima țară care i se opune lui Mark Rutte, singura care merge pe cartea demonstrației că NATO nu este unitar?, mai spune DW.
