COMENTARIU al redactorului-şef al DW, Alexander Kudascheff
În vreme ce occidentul mai aşteaptă încă reluarea negocierilor de la Geneva, prin ofensiva trupelor ruseşti şi ale lui Assad asupra oraşului Aleppo se naşte o nouă situaţie. Şi această evoluţie va avea în final un învingător.
Arată a sfârşit de partidă în Siria. Bashar al Assad câştigă din nou supremaţia. Aceasta cu sprijinul Moscovei, cu ajutor masiv din partea aviaţiei ruse. Probabil şi cu substanţial sprijin logistic şi tehnic oferit trupelor terestre siriene. Bătălia pentru Aleppo ia forma unei lupte decisive. Dacă trupele lui Assad recapată controlul asupra oraşului, atunci despotul sirian va fi câştigat mai mult decât doar o bătălie. Assad ar deveni din nou factorul decisiv în ţara incendiată, pe cale de destrămare. Oamenilor nu le va rămâne altă cale decât fuga, acceptarea situaţiei sau moartea.
Pe de altă parte, Siria nu mai e decât o noţiune geografică artificială. Un mozaic din regiuni, sate, oraşe, străzi în care controlul este deţinut fie de guvernul sirian, fie de diferite forţe de opoziţie sau de bandele criminale ale Frontului Al-Nusra şi ale aşa-nimitului „Stat Islamic” (ISIS). Oamenii, cetăţenii sirieni nu deţin în acest sângeros război civil decât un singur rol, acela de victime. Viaţa lor nu are nicio valoare.
Rusia, de partea lui Assad
Assad a revenit în forţă datorită ruşilor. Aceştia au profitat de vidul de putere creat. Putin a intervenit hotărât. Unul din obiectivele sale fiind menţinerea lui Assad la putere. Acest ţel ghidează toate acţiunile Kremlinului pe moment. De aici derivă şi fermitatea de a interveni militar, fără ezitare. Un alt obiectiv este stabilizarea regiunii – fie şi cu ajutorul unui regim autocrat. Nimeni nu mai vorbeşte de o primăvară arabă, de o democraţie arabă. Acest vis a fost abandonat fiind o iluzie. Dacă o Sirie bombardată, făcută una cu pământul poate fi chiar şi în parte un factor de stabilitate în regiune, e o altă întrebare. O întrebare la care nimeni n-are răspuns.
Alexander Kudascheff, redactorul-şef al DW
Între timp occidentul, dar mai ales SUA, în speţă Barack Obama, privesc atare evoluţie fără a interveni şi fără a şti chiar ce-i de făcut. Americanii sunt conştienţi că o intervenţie militare nu aduce nimic, ba dimpotrivă ar putea genera o escaladare a situaţiei, prin implicarea a şi mai multor actori. Şi în fond de partea cui ar trebui să lupte vestul?
Neputinţa occidentului
De aceea liderii politici occidentali îşi pun speranţele în convorbirile de pace de la Geneva – deşi acestea sunt programate abia pentru finele lunii în curs. Vestul speră ca soluţia să se găsească la masa negocierilor. Aceasta însă în timp ce luptele din Siria dau rezultate clare. Întrebarea decisivă e cine să guverneze Siria dacă se va ajunge la o soluţie de pace. O opoziţie fără susţinere? Assad, sprijinit de baionetele ruseşti? Sau, de ce să n-o spunem deschis, jihadiştii islamişti? Neputinţa occidentului e în fond cea care a creat acel vid de putere de care au profitat miliţiile teroriste, Putin şi Assad.
Rămâne războiul prin interpuşi, confruntarea între cele două puteri regionale: Arabia Saudită şi Iranul. La Riad s-a înţeles că prin ezitări şi teamă nu se obţine nimic. Dat fiind că SUA vor mai sprijini doar condiţionat Arabia Saudită, aceasta trebuie să se bazeze pe forţele proprii. Între timp, saudiţii recurg şi la trupe terestre contra ISIS. O schimbare de poziţie aproape revoluţionară, născută din necesitate. Născută din teama de a pierde. Adevăratul învingător al acestor jocuri de putere criminale este însă Iranul. Căci prin războiul din Siria şi la finele lui, Iranul va deveni forţa dominantă regională din Orientul Mijlociu. O evoluţie privită cu îngrijorare la Ierusalim. Ne aflăm în faţa unui sfârşit de partidă în Siria.
