Deutsche Welle RECUNOAȘTE: Europa e în comă

Pare să fi făcut ochi doar că să lovească în jur precum un somnambul neurastenic. Din varii capitale vest-europene, socialiştii şi social-democraţii în frunte cu vicecancelarul german Sigmar Gabriel anunţă intempestiv moartea negocierilor cu SUA pentru crearea unei zone transatlantice a liberului schimb, TTIP.

Sub presiunea electoratelor antiglobaliste şi antidemocratice şi în prejama unor alegeri, stânga europeană flirtează tot mai clar cu populismul şi extremele. Dar şi cu reducerea la insignifianţă economică a Europei.

La Bruxelles, oficialii UE îi contrazic, anemic. Mai puţin vlăguiţi, dar departe de forma viguroasă pe care o aveau acum un an, creştin-democraţii germani protestează şi ei. În rândul lor, minţile responsabile ştiu bine că pentru economiile europene izolarea şi protecţionismul antiglobalist semnalizat de ura pe acordul comercial cu americanii, ba chiar până la un punct şi pe cel contrasemnat de canadieni, sunt sinucigaşe.

În răstimp, oficialii europeni mai aplică o lovitură relaţiilor economice transatlantice, amendând concernul Apple şi afacerile sale irlandeze. Dublinului şi „mărului” american li se reproşează că ar fi escrocat, că nu şi-ar fi încasat şi plătit dările în chip moral, în speţă că Apple n-ar fi plătit destul, iar taxele percepute ar fi fost ilegal reduse. Aşa vrea oare Europa să atragă investitori relevanţi şi să-şi amelioreze prestaţia economică, tehnologică şi comercială?

De dincolo de ocean mingea se reexpediază în terenul Europei, spre a o izbi cu un contrareproş firesc, care implică acuza că Uniunea ar practica un soi de tâlhărie fiscală la drumul mare, în speţă un transfer de taxe, de vreme ce Apple, dacă ar plăti cele 13 miliarde revendicate de Comisie, n-ar mai achita această sumă în America.

Criza instituţională

Ce se ascunde în spatele acestui du-te vino furibund? Vestul, cât a mai rămas din el, nu e într-o formă optimă, spre a exprima situaţia elegant. Criza politică semnalizată de ascensiunea populismelor în Europa şi SUA, din cauza căreia şi America, dar şi Bătrânul Continent par în derivă, îşi iţeşte, pe fundalul neînţelegerilor economice, dezgustătorul spectru. Cauza americană scindează spiritele într-o Europă intrată în vrie, astfel încât Germania i-a preluat afacerile şi i le păstoreşte cum ştie mai bine.

Alunecarea în agonie s-a produs nu doar pentru că, slabe prin tradiţie, dacă facem abstracţie de independenţa plenipotenţarei Bănci Europene, instituţiile UE s-au anemiat total. Zac în leşin, conectate la aparatele care le menţin, împreună cu periferiile continentului, într-o stare semivegetativă, din care îşi revin sumar, doar pentru a lovi scurt, în jur, de preferinţă neriscant, în SUA, şi rar, sau niciodată, dacă nu trebuie neapărat, în vrăjmaşii adevăraţi ai lumii libere. În tirani gen Putin, Erdogan sau fundamentaliştii islamici – de la Teheran la Statul Islamic.

Criză de legitimitate

Europa e pe moarte, e adevărat, şi pentru că o doresc grabnic decedată mulţi. Iar ea se grăbeşte să le facă pe plac. Lui Vladimir Putin, de pildă. Şi clienţilor săi, in corpore. Extremiştilor de stânga şi de dreapta, populiştilor, antiamericanilor, ultranaţionaliştilor gen PRU sau Frontul Naţional, marxiştilor antiglobalişti, islamofobilor şi islamiştilor, care, ca toate extremele, se atrag, aprinşi de pofta unui festin pe cinste la catafalcul Europei. Pe scurt, e în agonie pentru că s-a autoabandonat. Şi şi-a pierdut ori e pe cale să-şi piardă legitimitatea în teritoriul ei inundat de tot mai mulţi antidemocraţi.

Dar Europa e pe moarte şi din cauza propriului ei deficit democratic şi exces birocratic. Cel din cauza căruia au respins-o clar şi fără echivoc toate naţiunile ajunse să voteze plebiscitar în legătură cu ea, cu instituţiile şi constituţia ei. În fond, s-a văzut discreditată recent chiar şi de proprii lideri politici. Refuzul lor de a demisiona după catastrofa votului britanic de ieşire din UE i-a transformat în ochii multor europeni în simpli politruci pe şeful CE, luxemburghezul creştin-democrat Jean Claude Juncker, precum şi pe liderul social-democrat al Parlamentului European, Martin Schulz.

A căror ultimă redută, insuficientă ca să-i mai poată apăra efectiv, a rămas corectitudinea politică şi mila altora, mai mari. De pildă, compasiunea Angelei Merkel. Care se preface eficient că ar ţine cont de instituţiile europene.

Cu Germania la pupitru

În fapt, le-a lăsat de mult să fiarbă în suc propriu şi să mimeze pe tuşă energia şi activitatea. În timp ce la Bruxelles se iau sumar decizii ultraproblematice, dacă nu chiar stupide, de natură să amplifice antiamericanismul şi să izoleze Bătrânul Continent, torpilându-i ccompetitivitatea şi însemnătatea, Merkel îşi vede de treabă.

Snobând conducerea UE, cancelara s-a întâlnit cu actorii continentali de oarecare importanţă, că e vorba de liderii Franţei şi Italiei sau de cei din grupul de la Visegrad, Cum ar putea acest demers, trufaş în aparenţă, să întărească Europa, ba chiar să o extragă din coma ei actuală, râmâne, evident, secretul ei. La fel, e enigmatic cum crede cancelara că vă ieşi din izolarea în care s-a automanevrat chiar şi în rândul propriului partid, nu doar în al compatrioţilor ori al est-europenilor, în criza refugiaţilor.

Şi totuşi, Merkel nu pare să aibă alternativă. În Germania nu pare să aibă rivali capabili s-o substituie. Pare de neînlocuit însă şi din unghiul acelora care nu vor în ruptul capului să lase Europa şi lumea liberă la cheremul variilor proiecte antidemocratice, totalitare sau autoritare.

Căci nu se întrevede nimic dincolo de orizontul actualei şefe a CDU. Destinul ei politic s-ar putea să se precetluiască însă nu la Berlin, ori în Bavaria, unde creştin-socialii nu o mai vor deloc, ci în apropiatele alegeri prezidenţiale americane. De care va depinde probabil şi perpetuarea ori sfărâmarea vestului.