DEUTSCHE WELLE: PARLAMENTUL FACE JOCURILE EXTREMIȘTILOR ANTI-OCCIDENTALI

Proiectul noii legi electorale dă impresia că doreşte să întindă covorul roşu noilor veniţi, partide mici, tinere, care ar conţine în miezul lor adevărul lumii viitoare. Sloganul ”PSD=PNL=PDL=aceeaşi mizerie” pare a fi avut câştig de cauză, chiar în sânul vechilor grupări dezavuate. În sens tehnic, partidele ar putea fi înfiinţate cu numai 3 membri, iar pragul electoral a fost coborât la 3%. De asemenea noile grupări nu ar mai trebui să-şi bată capul cu strângerea de fonduri, căci ele vor veni, confortabil, din impozitele contribuabililor.

Dar care sunt aceste partide noi? Nu putem anticipa, dar putem face inventarul tentativelor cunoscute. Una dintre ele este partidul Monicăi Macovei, intitulat M10, dar acesta pare să se destrame înainte de a se constitui. Este greu de spus ce s-a întâmplat, căci mărturiile sunt pe cât de decepţionate pe atât de contradictorii, dar eşecul era înscris în chiar gena acestei iniţiative.

Să explicăm. Partidul a pornit la drum fără niciun program, afişând în schimb câteva mari principii generoase. Programul electoral al Monicăi Macovei era o pastişă biblică în care se enumerau 10 porunci ale politicianului în vremurile noi. Dar dacă politica fără morală devine ceva respingător, ea este totuşi ceva diferit de morală. Un partid care propune un singur lucru, fie el şi nutrit de resentiment, cum ar fi interzicerea inscripţiilor în limba maghiară, va avea întotdeauna mai mult succes decât o grupare care predică binele în generalitatea lui vagă. Decalogul Monicăi Macovei (”Să nu ai alt stăpân decât cetăţeanul!”) se adresa unui cetăţean abstract, în vreme ce politica are în vedere români, unguri, tineri, bătrâni, bogaţi, şomeri, fermieri, muncitori industriali, emigranţi şamd. Eşecul M10 este, într-un plan mai general, eşecul oricărei grupări care lucrează în vid.

În sfârşit, exigenţa etică nu trebuie să fie afişată pe frontispiciu, căci ea lucrează întotdeauna discret, ca formă de civilizaţie interioară. Dacă ea nu există, afirmarea ei ostentativă este oricum inutilă. Prin urmare era evident că un partid precum cel anunţat nu are cum să ia fiinţă.

Pentru cine au fost atunci simplificate procedurile de înfiinţare? Este uşor de prevăzut că unul dintre beneficiarii noilor înlesniri ar putea fi Partidul România Unită, o grupare iniţiată de Bogdan Diaconu, un disident PSD care a reluat integral mesajul şi discursul PRM-ului obosit şi destrămat. Or, spre deosebire de haosul generos de la M10, la PRU există deja o structură organizatorică şi există lideri cu mesaj bine structurat. Dacă M10 predică frumuseţea binelui în generalitatea lui vagă, PRU are mesaje bine ţintite, ca de pildă ”ANAF închide firmele mici româneşti ca să facă loc multinaţionalelor din ordinul lui Vâlcov”. Iar culmea este că declaraţiile lui Bogdan Diaconu seamănă până la un punct destul de bine cu ce spune Monica Macovei, căci şi el pune în exergă fraze de tipul următor: ”Numitorul comun al partidelor vechi este că nu au valori, nu au doctrină, nu cred în nimic, reprezentând doar nişte găşti de interes”.

Cineva spunea că ”măiestria politică constă în a insista asupra unor cereri mici şi legitime, care, fiind pe deplin realizabile şi realiste, sfârşesc prin a deregla sistemul puterii instituite”. Or, PRU cere arestarea deputatului Marko Attila (”erou al retrocedărilor ilegale în favoarea Budapestei”) care s-a refugiat se pare în Ungaria, solicită, de asemenea, protejarea firmelor mici împotriva celor mari (”străine”), punând politica oficială în mare impas. Cu un prag de 3%, drumul către Parlament este larg deschis.

Ar mai putea beneficia de noile înlesniri chiar Partidul Piraţilor, dar după toate aparenţele militanţii săi sunt ”prea leneşi” (expresia îi parţine liderului însuşi) ca să facă politică în sens clasic. Aşadar după cum se spune mereu, nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte.