COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Neîncrederea în politica sanitară a statelor a devenit un fenomen global cu manifestări tot mai virulente. În România, Olivia Steer, o militantă naturistă cunoscută, a suscitat recent o amplă polemică.
Refuzul vaccinurilor este o problemă care se întâlnește de la o vreme în toată lumea. Nu este o particularitate românească, dimpotrivă, dacă ne uităm cu atenție, cei care avertizează asupra riscurilor vaccinării sunt mai curând oameni conectați la fluxul global al informațiilor și la ultimele tendințe. Este simptomatic, de pildă, că sursele invocate sunt, de regulă, americane. Nu ”babele de la țară” fac opoziție la politica sanitară a statului, ci noua burghezie urbană cu venituri mult peste medie, care afișează un soi de libertarianism, nu foarte bine definit, dar plin de etos antietatist.
Fosta prezentatoare de televiziune Olivia Steer este cu adevărat reprezentativă pentru noua generație care, ”reușind” în viață, își caută cu ardoare o misiune mai înaltă. Olivia Steer a devenit celebră pentru militantismul ei naturist și pentru opoziția față de vaccinuri. În ultimele zile după o apariție la Antena 3, unde și-a expus încă o dată crezul, au apărut nenumărate articole și luări de poziție pe facebook. A scris despre ea și Mircea Cărtărescu, asta ca probă a importanței care i se acordă. Deloc surprinzător, reacțiile au fost mai ales negative. Olivia Steer este acuzată în bloc că instigă națiunea la nesupunere criminală față de politica sanitară a statului.
Mărturisim că înfierările acestea colective ne fac rău. A o condamna pe Olivia Steer sau pe oricine altcineva cu intenția vădită de a o elimina, prin intimidare, din viața publică este expresia unui colectivism agresiv. Mult mai profitabil ar fi să înțelegem ce se întâmplă și să lărgim puțin sfera cunoașterii.
Jurnalistul și eseistul francez Eric Conan are meritul că ne-a atras atenția asupra faptului că refuzul vaccinului nu este atât o formă de ignoranță, de fanatism religios sau superstiție, ci în primul rând o expresie a individualismului politic (”Refus de vaccin: un pathologie politique”, Marianne, 23 septembrie 2016 ) și, în cele din urmă, un fenomen tipic epocii pe care o trăim. E necesară o scurtă explicație. Medicii care se ocupă de politica sanitară știu că un contingent uman sau ”un șeptel”, dacă nu sună prea agresiv, este protejat în fața unei epidemii dacă membrii săi sunt imunizați într-o proporție foarte mare. Teoretic vorbind nu e nevoie ca toți membrii, în sens aritmetic, să fie imunizați, ci doar majoritatea lor. Acest lucru permite derogări de la regula obligativității, care se fac explicit în țări mai bine organizate sau pur și simplu implicit ca în România.
Dar, așa cum am arătat mai sus, oponenții politicii de vaccinare sunt oameni informați care știu perfect aceste lucruri și care refuză anumite vaccinuri tocmai pentru că înțeleg că excepția este posibilă și pentru că nu vor să asume riscurile pe care le implică un anumit ser. Politica sanitară a statelor moderne are această particularitate: ea popularizează intens riscurile colective ale nevaccinării, dar omite să vorbească despre riscurile individuale, care există, deși, statistic, sunt foarte reduse. Și, ca să înțelegem și mai bine situația în care ne găsim, politica sanitară nu are în vedere siguranța individuală a persoanelor, ci siguranța ”șeptelului uman”, adică prevenția epidemiilor.
Prin urmare ne găsim în fața unei înfruntări între interesele unei colectivități largi luate în întregul ei și interesele fiecăruia în parte. Evident oricare membru al grupului ar putea să se considere mai curând protejat de vaccinare, dar din diferite motive, există persoane care se consideră mai curând expuse unui risc suplimentar. Să nu uităm un amănunt esențial. Neîncrederea în vaccinuri a sporit mult mai ales din cauza înmulțirii lor și a unei politici orientate cu precădere către profit. Prea multe vaccinuri s-au dovedit ineficace și, în plus, au dat efecte secundare grave, încât este firesc ca oamenii să devină suspicioși chiar și în cazul vaccinurilor obligatorii. Iar dacă ne limităm observațiile la societatea românească observăm că cei care caută să evadeze din ”politica de șeptel” sunt persoane cu un statut economic superior care se simt invulnerabile și capabile să se descurce la un moment dat pe cont propriu. Sunt, în linii mari aceeași oameni care militează pentru homeschooling cu scopul de a oferi copiilor lor un acces mai facil la piața muncii din Occident (curriculumul românesc e considerat învechit și neadecvat) și care se revoltă primii la orice semn că s-ar majora contribuțiile sociale. Există cu siguranță și religioși fervenți, mai ales în mediile neoprotestante americane, dar în România fenomenul a devenit notoriu grație Oliviei Steer care nu face parte din această categorie.
În opinia lui Eric Conan, pe care l-am invocat mai sus, ”egoismul vaccinal” (extrem de virulent și în Franța) se răspândește ca reacție la corupția statului devenit complice cu marea industrie farmaceutică, furnizând oponenților false legitimări. Dar, fără să-l contrazicem neapărat, ni se pare că asistăm la un fenomen mai cuprinzător, care tinde încetul cu încetul să delegitimeze toate politicile etatiste chiar și cele îndelung verificate. La limită, ”omul global” care refuză obligațiile impuse pe plan local nu are a se teme de o epidemie sau recesiune, căci poate evada oricând pe un continent protejat.
Ceea ce vrem să arătăm în final este că a condamna ”fanatismul” Oliviei Steer nu duce nicăieri, căci nu dezvăluie nimic despre natura motivațiilor sale și nici despre forța de înrâurire care i se atribuie. Dacă vedeta pusă la stâlpul infamiei este cu adevărat influentă, acest lucru nu se poate datora decât unui sentiment mai larg că epoca politicilor cu finalitate colectivă (națională) ar trebui să apună și să apară zorii unui pur individualism. Despre acest lucru ar trebui, de fapt, să vorbim.
