Deutsche Welle, IPOTEZĂ despre resorturile manifestațiilor de duminică

Manifestația din seara de duminică a avut un succes atât de mare deoarece organizatorii ei au reușit să prezinte acțiunea guvernului ca pe o abolire a legii penale. Cu alte cuvinte, ca pe ceva de o gravitate fără precedent, care ar destrăma întreaga ordine existentă. Clemența în sine, chiar extinsă nemăsurat, nu poate provoca o revoltă, e nevoie ca urmările ei să pară teribile și intolerabile. Or, ideea că ordonanța guvernului PSD ar desființa ideea însăși de pedeapsă și că de aici înainte totul ar decurge într-o totală impunitate a fost receptată cu oroare în anumite straturi ale societății românești.

Nici după incendiul din clubul Colectiv nu au fost atâția oameni în stradă, ceea ce sugerează că, de data aceasta, au fost încorporate motivații mai largi decât cele de ordin etic. Nu compasiunea și indignarea (ca în toamna lui 2015), ci mai curând îngrijorarea pentru propria condiție socială și economică. Dacă imaginea care a stat la temeiul mobilizării a fost instituirea impunității totale și destrămarea consecutivă a ordinii existente, atunci tinerii mai bine ancorați în realitatea economiei liberale au fost primii care s-au simțit amenințați de perspectiva unei răsturnări de paradigmă economică. Guvernul PSD a început, de altfel, prin a mări pensiile și salariile în sectorul public, provocând o îngrijorare legată de deficite și de riscurile schimbării modelului fiscal. Bănuim de aceea că, în chimia explozivă a demonstrațiilor, perpectiva impozitării progresive și spectrul unor forme de protecționism economic au contat mai mult decât eticismul afișat la vedere.

Chiar dacă pare, în prima instanță, fără temei, există o legătură și cu demonstrațiile din SUA împotriva noului președinte Donald Trump, pe care o sugerează cel puțin stilistica lozincilor scandate: ”Hei, hei, hei, ciuma ro-și-e!”, formulă construită după tiparul protestelor americane și fără legătură cu cultura protestelor anti FSN din anii 90. În esență, tinerii (în termeni relativi) care își pun speranțe practice sau măcar teoretice în continuarea deschiderilor liberale vor fi identificat simbolic PSD cu Donald Trump, văzând în noua guvernare o formă de regresiune la economia pauperă a părinților cu rădăcini rurale și cultură conservatoare. Nu contează cât este de legitimă această asimilare, cât posibilitatea ei conjuncturală. Avem privilegiul de a asista pe viu la o formă de sincronism (în sensul mimetismului de care vorbea E. Lovinescu), una care se racordează prompt, deocamdată, la nivelul formelor.

Mișcările colective sunt guvernate de reprezentări simbolice și nu de concepte. ”Ciuma” (roșie) este o molimă care nu doar ucide în masă, dar care mai ales destramă toate legăturile sociale în care îți poți investi speranțele. Ipoteza noastra este că am asistat nu atât la un protest civic cu temă justițară, ci la unul politic, o reacție întârziată la victoria PSD în alegeri. Am spune că bucureștenii anti-PSD au, cum zice francezul, l’esprit de l’escalier. Dreapta liberală se revoltă împotriva unui guvern de stânga, de teamă ca rosturile sale vor fi bulversate. Un indiciu este și reacția fostului premier Dacian Cioloș: ”Oamenii care au ieșit în stradă în această seară nu au fost aduși cu autocarele, nu au fost cumpărați cu promisiuni și iluzii. Există mijloace de transport mult mai încăpătoare și resorturi mult mai puternice: se numesc idealuri. Sunt individuale, dar se trezesc colectiv.” Lăsând deoparte lirismul tonului, fostul premier critică programul electoral al PSD, raliindu-se politic cu mare întârziere.

Un cititor ne făcea deunăzi reproșuri pentru că nu am dat suficientă atenție unei sensibilități politice particulare atunci când căutam să explicăm cauza protestelor recente: Mai exact – spune interlocutorul nostru –, e o diferență între generații legată de ce a trăit fiecare. Noi, cei ce ieșim în stradă, avem oroare de orice e PSD. Pur și simplu, când îi știm la conducerea țării ni se ridică părul pe spate. E o senzație ca aceea în care vezi ceva prăvălindu-se peste tine și reacționezi instinctual – sau te ferești plecând în altă țară (așa cum au făcut majoritatea dintre noi)”(Claudiu Tamaș). Nu se putea da o explicație mai bună, căci, în realitate, exact asta spuneam și noi, că nu atât aspiratia etică animă protestele, ci un sentiment politic formulat ca mai sus și care, la rigoare, poate chiar ignora eticul.

Cât privește problema strictă a codurilor judiciare și a grațierii, am putea spune că ea a reprezentat o bună ocazie pentru protestele anti-PSD. Ordonanțele incriminate conțin o părtinire de grup evidentă și marea slăbiciune a Guvernului este că nu reușește să prezinte public această partinire ca ceva legitim, recurgând la subterfugii legale. Nimeni nu a rezumat însă mai clar problema decât fostul președinte Traian Băsescu care, așezat în tribună, a dobândit obiectivitatea care lipsește protagoniștilor: ”Guvernul și Parlamentul au responsabilitatea constituțională a politicii penale, în timp ce magistrații au obligația implementării acestei politici. În același timp, magistrații au dreptate atunci când susțin că proiectele Guvernului sunt prost făcute și, mai ales, făcute cu dedicație. Cert este că, și la unii, și la alții, se văd aproape transparent interesele. Magistrații vor să-i țină în lesă pe politicieni arătându-le cătușele și porțile închisorilor cu ani grei de pușcărie, în timp ce politicienii vor să-și scoată din pușcării o anume clientelă politică” (facebook).

O imagine cinică, evident, dar una realistă, pe măsura cinismului care animă politica românească.