Sârbul (n.red- Novak Djokovici) e, vădit, un nonconformist, care-și asumă deschis libertatea de a apăra poziții impopulare, contestabile și contestate. Or, tremurând de nerăbdare în fața oricui îndrăznește să conteste autoritatea politică și ideologică, o masă care abia își așteaptă și defularea și răzbunarea și conducătorul care s-o dirijeze spre explozie se manifestă mai mereu la fel. E gata să rupă în bucăți orice asumare personală de libertate și de răspundere.De ce-mi amintește conformismul și viscerala idiosincrazie provocată de libertate, afișate în această nerăbdare și ostilitate față de drepturi individuale și devieri de la normă? Îmi amintește de vânătorile de vrăjitoare din Salem. De gândirea magică dindărătul execuțiilor, pe rug, ale femeilor acuzate în Europa medievală de farmece. De alte prigoane similare, al căror punct culminant s-a situat în suta de ani dintre 1550 și 1650. Le-au iscat patimile și salvaționismele din timpul altor pandemii, războaie religioase și schimbări climatice: era vremea micii epoci glaciare, spune într-un comentariu Deutsche Welle.
Injecția, deși potrivit multor experți utilă, se vede că nu-i imunizează indiscutabil pe toți injectații și nu-i apără de noi contaminări, ori transmisii de virus. E, deci, fals argumentul potrivit căruia inocularea i-ar apăra (total) pe ceilalți și foarte îndoielnic cel care îi preface într-un presupus pericol general pe nevaccinați. Ceea nu înseamnă că aceștia din urmă nu sunt, la rigoare, un pericol pentru ei înșiși, ori pentru cei care, din motive medicale, nu se pot inocula, fiind expuși contaminării, dacă nu se păzesc strașnic.E aplicabil și valabil, în această sferă, dictonul lui Mach, potrivit căruia nu e de domeniul științei ceea ce nu permite nici confirmarea nici refutarea unei teorii? Oricum ar fi, unde nu e (doar) știință, nu înseamnă că lipsește politica. Ea se ascunde adânc în intoleranța suspectă a multora față de Djokovici. Și în oroarea firească generată de entuziasmul fanatic și de elanul fatal care însoțesc debordantele efuziuni de sentimente de repulsie defulate de mulți, agresiv, în social media, în iraționalele cereri de deportare a sportivului.Sigur, legea e lege. Și unde e lege nu-i tocmeală. Prin urmare, dacă o încălca, trebuia să se supună pedepsei. Dar verdictul s-a dat. Iar legea (care e și trebuie să rămână în statul de drept egală pentru toți, Djokovici nebeneficiind de privilegii de VIP, cererea lui de viză fiind anonimizată înainte de a i se aproba) e numai un aspect al speței. Poate chiar unul minor.Major și îngrijorător e alt aspect al chestiunii. E ceea ce Rafael Nadal, principalul său concurent, a calificat, just, drept ”circul” controversei din jurul lui Novak Djokovici. Unul iscat de varii interese. Nu doar de cele uzuale, economice și publicitare ale sportului. Ci și de altele, politice, mai spune DW.
Dar în chestiune nu sunt doar mișcarea woke, religia ei seculară și masele puse în acțiune prin împătimire, spre a asigura accesul ideologilor ei la ”putere”, conceptul care obsedează gândirea marxistă și deconstructivistă europeană. În cauză, apropo de putere, e ceea ce filosofii francez și italian, deconstructivistul Michel Foucault și libertarul Giorgio Agamben au numit, cu decenii în urmă, ”bioputerea”, prin care statele pot anula drepturile omului, drepturile civice și democrația, în numele ”biopoliticii”. E vorba de ceea ce, pentru Agamben, cel mai intens discutat filosof contemporan, e riscul ”dictaturii medicale”, care transformă știința într-o nouă religie laică, atribuindu-i o lipsă de alternativă la fel de dogmatică, precum dogmele impuse cândva cu rugul, de inchiziție.Ceea ce e greu de disociat de cuvintele scriitorului britanic Aldous Huxley. Evocând distopia sa, ”Brave New World” și a lui Orwell, ”1984”, Huxley trimitea (în 1958) la ”coșmarul organizării totale” pe care o descrisese în cartea sa din 1931. Era valabilă? Era. Stalin murise și se atenuase groaza pe care o inspirase. Hitler era o amintire sinistră și devenise, în vest, paradigma odioasă a dictatorului genocidal ale cărui versiuni viitoare vor trebui împiedicate cu orice preț să mai acceadă la putere. Ca atare, lui Huxley i s-a părut că ”progresul științei și tehnologiei” i-ar fi făcut mai verosimilă propria viziune – una a tiraniei totale, dar ”soft”, în aparență blânde, mai puțin crunt punitive decât totalitarismul imaginat de Orwell și mai consistent bazate pe conformism și epicureism, pe spălare pe creier, pe control demografic și social, pe droguri și pe manipulare individuală și colectivă. În estul ex-comunist, de pildă în China, Orwell rămâne perfect actual. Și în vest i se pune în aplicare newspeakul. Dar în ambele extreme ale lumii orientale și occidentale pare azi, într-adevăr, că distopia colectivistă a lui Huxley e mai aproape de a fi transpusă în chipul cel mai oribil.Și fatal pentru democrație. Căci drepturile individuale sunt, în vest, în acut pericol. Le amenință hipertrofierea unor drepturi ipotetice, de grup real, sau imaginar. Sunt în pericol din pricina politicilor identitare, care alimentează pretutindeni ura etnică, sau religioasă și delictele comise din pricina unor astfel de inflamări și încalcă alte drepturi ale omului și ale majorităților, precum și libertățile lumii civilizate, îndreptând Occidentul, cândva liber și prosper, spre un nou totalitarism, se mai afirmă în comentariu.
