de Miodrag Soric, comentariu Deutsche Welle
Focarul de coronavirus de la Tönnies le-a deschis tuturor ochii: în industria cărnii se produce în condiții groaznice. Nu a existat nicicând o oportunitate mai bună pentru o schimbare radicală.
Nu vrem să știm mereu chiar toate detaliile: de exemplu, cum anume exact se fac mezelurile. Sau cum își plătește vecina în vârstă infirmierul polonez. Sau de pe ce site își descarcă filmele nepotul aflat la pubertate. Sau cum și de cine sunt exploatați sexual copiii. Sau ce se întâmplă exact în abatoare. Există teme la care societatea preferă să privească în altă parte. De regulă, doare atunci când cineva este obligat să privească în față aceste situații.
Un astfel de subiect sensibil este focarul de coronavirus, în pandemia actuală, la marele abator Tönnies din Vestfalia. Incidentul i-a obligat pe politicieni și pe localnici să deschidă odată ochii: să vadă cât de mici sunt salariile lucrătorilor de la abator, cât de precare sunt standardele sociale aplicate acestora. Cum sunt exploatați săptămânal mii de lucrători din România, Polonia sau Bulgaria, doar pentru a fi trimiși înapoi în țările lor atunci când au ghinionul să se îmbolnăvească – de parcă ar fi vorba de un aparat de radio stricat, pe care poți să-l arunci. Muncitorii de la Tönnies au fost tratați ca niște „oameni buni de aruncat”, după cum a criticat deja de ceva vreme un preot catolic. Peste 1500 de astfel de muncitori s-au infectat între timp cu noul coronavirus, câțiva au ajuns chiar la terapie intensivă.
Șansa unor schimbări fundamentale
Ca să oprească răspândirea virusului, politicienii au ordonat un așa-zis lockdown pentru cele două regiuni afectate de focarul de la marele abator menționat. Au fost închise toate școlile, grădinițele, muzeele, băile publice, cinematografele, inclusiv fabrica de carne de la care a pornit totul. În unul din cele două ținuturi afectate, blocada a fost deja ridicată, în celălalt încă nu.
Ar fi tragic ca lucrurile să revină la normal în zona din care face parte abatorul Tönnies ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi irosită o șansă pe care cu greu o vom avea din nou. Șansa de a reforma o industrie puternică din regiune – industria de prelucrare a cărnii. De a pune capăt exploatării muncitorilor, de a reface imaginea Germaniei în lume, afectată de acest scandal. Nu în ultimul rând, avem acum posibilitatea de a stăvili această brutalizare a societății.
În sfârșit legi mai dure
Deocamdată e vorba doar de planuri ale guvernului, dar Bundestagul vrea să adopte rapid legi mai dure. Contractele de muncă prin subcontractori ar urma să fie masiv limitate, dacă nu chiar interzise. Berlinul vrea să reglementeze mai ferm transportul animalelor și condițiile în care acestea sunt ținute și crescute. De fapt, carnea unei ființe vii nu ar avea voie să devină produs de masă ieftin.
Și, brusc, vrea până și afaceristul Clemens Tönnies să facă de acum totul altfel. El și managementul lui – acest concentrat de personaje negative – par acum dispuși să nu se mai opună schimbărilor din branșă. Dar nimeni nu ar trebui să se lase păcălit de acești oameni: de prea multe ori, acești regi ai cotletelor s-au lăudat că o să facă și o să dreagă, ca să recurgă în final tot la propriul portofel ca unitate de măsură a acțiunii lor. Ce să mai spunem de acest anacronism: tocmai statul industrial modern Germania exportă picioare de porc până în China. Și este o rușine că o astfel de muncă de sclavi este încă posibilă într-o țară ca Germania.
Argumentație pentru minți înguste
Dar nu toată lumea în Germania sprijină o reglementare mai fermă a industriei cărnii. Pentru că o consecință imediată a acestor reguli mai stricte va fi scumpirea alimentelor. Se trece rapid la argumentele perfide: nimeni nu ar fi obligat să vină să muncească în Germania. Dar astfel de argumente sunt respinse direct de Constituția Republicii Federale, acolo unde se afirmă cu tărie: „Demnitatea umană este intangibilă.” Drepturile de bază sunt garantate tuturor locuitorilor dintre Rin și Oder – indiferent de unde vin, în ce cred, dacă sunt tineri sau bătrâni, bogați sau săraci.
În realitate, mulți oameni din estul și sud-estul Europei ajung să vină în Republica Federală din cauza unei sărăcii pe care germanii nici nu și-o pot imagina sau din cauza bolii unei persoane foarte apropiate. Cei mai mulți dintre ei nu primesc pentru munca foarte grea prestată aici nici măcar salariul minim garantat prin lege. Iar angajatorii lor îi obligă la ore suplimentare, pentru care nu văd niciun ban în plus.
Chiar dacă acest lockdown din Gütersloh se va sfârși în curând, industria cărnii trebuie să se schimbe din temelii, cel mai bine în toată Europa. Ea trebuie să servească oamenilor, nu invers.
