COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Ce putem spune cu oarecare certitudine? Că amplele manifestații de protest din ultimele săptămâni nu au provocat modificări semnificative în adâncime.
Traseul instituțional al Ordonaței 13 s-a încheiat odată cu votul de respingere din Camera Deputaților. Nu putem spune însă care vor fi consecințele politice pe termen lung. În Piața Victoriei protestul ar putea continua o vreme în forme tot mai eterate, dar dacă nimic altceva nu se va petrece, se va reinstaura o aparentă normalitate. Spunem aparentă, deoarece tensiunea va continua să existe și va fi întreținută de forțele de opoziție pe toate canalele. A devenit clar pentru toți că președintele Iohannis a renunțat la definiția pe care o dădea mandatului prezidențial pe vremea în care se delimita categoric de stilul agresiv al predecesorului său. Dar, așa cum am arătam încă de pe atunci, era puțin probabil ca noul președinte să rămână în cadrele inițiale, căci Constituția însăși este aceea care stimulează copios conflictul dintre cele două ramuri ale puterii executive. Funcţia preşedintelui este echivocă, arătam atunci, ”căci el este şeful statului, fără să fie şeful guvernului, este membru al unui partid şi nu poate face totuşi politică partizană după ce a fost ales. Iată două situaţii care riscă să creeze conflicte dintre cele mai puternice”. (”Câte feluri de preşedinte pot fi?”, 19.12.2014)
Astăzi nimeni nu-și mai pune întrebări, ci pur și simplu se aliniază în formație de luptă după configurația deja trasată. Dar putem presupune că despre alegeri anticipate nu se va vorbi prea curând, deoarece după trei săptămâni de demonstrații nu s-a schimbat mare lucru în preferințele electorale. Nu avem la dispoziție foarte multe date, dar ne putem orienta după un sondaj de opinie recent, care a și fost popularizat pe foarte multe platforme media. Este vorba despre un sondaj realizat de ISSPol, între 7 și 11 februarie, la comanda a două organizații neguvernamentale, Centras și Geeks for Democracy. La întrebarea ”Dacă s-ar organiza alegeri anticipate în perioada următoare cu ce partid ați vota?” aflăm că 31% ar vota cu PSD, 17% cu PNL, 7% cu USR, 2% cu ALDE, 1% cu PMP etc., iar nehotărâții ar reprezenta 41%.
Să observăm însă că procentele sunt calculate din totalul eșantionului, ceea ce înseamnă că procentele pe care le-ar obține la vot partidele ar fi, de fapt, cu totul altele. Cu aproximație, s-ar putea presupune că PSD se învârte în jurul a 50%, mai mult sau mai puțin, dar imposibil de precizat în acest stadiu. Directorul ISSPol, Alexandru Zodieru, pe care l-am întrebat cu privire la tendințele care ar putea fi desprinse de aici, ne-a răspuns cu privire la situația PSD că ”nu se poate spune că a crescut sau că a scăzut”, datele sugerând mai mult o situație stabilă. În schimb, adevărata revelație a sondajului ar fi că a crescut numărul nehotărâților.
Ce putem spune cu oarecare certitudine? Că amplele manifestații de protest din ultimele săptămâni nu au provocat modificări semnificative în adâncime. E adevărat că o bună parte din presă a ”celebrat” rezultatele acestui sondaj ca pe o prăbușire a PSD, dar și a ALDE și PMP (aflate, aparent, sub pragul electoral), dar acest lucru se bazează pe o interpretare pripită. Ar fi imprudent să se facă și operațiunea de semn contrar, adică să se recalculeze procentele după scăderea nehotărâților (41%), deoarece, la un nivel atât de ridicat, nu se mai poate anticipa cum se vor repartiza ei.
Am mai putea reține ca fapt semnificativ modul în care sunt atribuite responsabilitățile pentru criza politică. Noutatea pe care o propune acest sondaj este că a distins trei categorii de respondenți: anti-guvern, pro-guvern și non-partizani. Astfel se poate constata că, dacă 57% dintre partizanii guvernului consideră că vinovat pentru criză este Klaus Iohannis, totuși 25% dintre aceștia atribuie vina lui Liviu Dragnea, ministrului Iordache sau Guvernului într-un mod indistinct. Invers, deși 79% dintre antiguvernametali consideră că vina aparține lui Liviu Dragnea personal, Alianței PSD-ALDE sau Guvernului, 7% dintre ei cred totuși că de vină e președintele Klaus Iohannis. Iar printre non-partizani se găsesc 17% care să atribuie vina președintelui și 24% lui Liviu Dragnea. Această întrepătrundere de opinii aparent contradictorii (opinii contra Iohannis la cei anti-PSD și anti Dragnea la cei pro-PSD) ne arată că, în România, mulți oameni continuă să judece politica după criteriul armoniei și colaborării loiale și că ceea ce le displace în cea mai mare măsură este discordia și dezordinea vieții publice.
Prin urmare o investigație independentă finanțată prin crossfounding dă de înțeles că singurul lucru care ar trebui să ne atragă atenția este că românii (în termeni statistici, desigur) sunt și mai dezorientați decât înainte și mai scârbiți de politică decât până acum sau poate mai meditativi. Pare ciudat și mai ales împotriva interpretărilor mainstream, dar acestea sunt faptele. Nu este prima dată când ajungem la concluzia că societatea românească nu este deloc înclinată către schimbări bruște și răsturnări radicale. Or, dacă J.J. Rouseau avea dreptate atunci când credea că politică bună este una adaptată la firea poporului, am putea extrage din ultimele săptămâni câteva învățăminte utile.
