Deutsche Welle: Ce este cu acești candidați la președinție din tabăra republicană? Niciunul nu pare să aibă habar despre funcția la care aspiră

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Miodrag Soric:

Ce este cu acești candidați la președinție din tabăra republicană? Niciunul nu pare să aibă habar despre funcția la care aspiră. Dar tocmai acest lucru face candidaturile lor atractive.

Magnatul Donald Trump vrea să candideze pentru republicani la președinția SUA Magnatul Donald Trump vrea să candideze pentru republicani la președinția SUA

Uite unul care știe cum merg lucrurile. Sau cel puțin lasă această impresie. Mereu cu ton ridicat, conștient de sine, gata să spună lucruri controversate. Donald Trump nu se preocupă prea mult de cifre, date statistice și argumente. În campania sa electorală, magnatul de 69 de ani generează controverse. O să câștige pentru că știe deja cum să o facă, așa a ajuns miliardar – astfel sună mantra sa la băile de mulțime din campanie. Sau de îndată ce asupra sa se află o cameră de luat vederi. Și se pare că strategia funcționează, Trump conduce pe moment în toate sondajele.

Miodrag Soric, corespondentul DW la Washington Miodrag Soric, corespondentul DW la Washington

Pe poziția a doua se află Ben Carson, un neurochirurg pensionat. El folosește un ton mai moderat în comparație cu Trump. Un zâmbet fin este mereu arborat de domnul doctor, atunci când vorbește despre suferințele Americii: aparatul de stat a devenit prea masiv. De aceea, el recomandă moderație fiscală. Nu ia în considerare dezavantajele unei astfel de politici asupra Educației și Mediului. Nu pare să-l deranjeze faptul că nu știe nimic în materie de politică externă și de securitate.

Adică exact despre lucrurile care marchează exercitarea funcției prezidențiale.

Clasa politică a dezamăgit

Nici Carly Fiorina nu are experiență politică. Dar surprinzător de mulți americani tocmai asta apreciază. Doar astfel se explică de ce candidata de 60 de ani se află în sondaje în fața altor politicieni republicani cu greutate. În discursurile sale, ea face trimitere la experiența ei de CEO al concernului Hewlett-Packard. O funcție de top în care însă a eșuat.

De unde deci această apreciere pentru Fiorina și pentru ceilalți candidați fără experiență politică?

Cel mai important motiv: americanii se simt dezamăgiți de clasa politică. Au putut să observe în ultimii ani că establishment-ul a fost mai preocupat de propriile probleme decât de procesul de legiferare. În Congres, republicanii și democrații își blochează reciproc inițiativele. Imaginea partidelor este mai proastă ca niciodată.

Aspectul de divertisment nu trebuie subestimat

Nu este de mirare că mulți americani sunt interesați de noile figuri din politică. De la Trump și ceilalţi așteaptă o altfel de guvernare, mai aproape de cetățeni.

Și dacă aceasta nu funcționează, rămâne mereu divertismentul. Trump nu se teme să abordeze temele tabu. Ignoră corectitudinea politică și își insultă adversarii. Merge pentru niște glume ieftine, dar adevărul este că nu se rezolvă astfel problemele Americii. Nici în cazul politicii privind imigrația.

Non-politicieni în politică: fenomenul nu este nou în SUA. Miliiardarul Ross Perot a clamat la începutul anilor 90 că nu poate fi cumpărat de niciun lobbyist. Trump susține acum același lucru.

Să se repete istoria? Bill Clinton a devenit președinte în 1992, după ce Perot a divizat tabăra conservatoare candidând ca independent.

Va juca Trump acest rol în 2016?

Este încă prea devreme pentru această concluzie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare