spot_img
6.1 C
București
sâmbătă, decembrie 21, 2024
AcasăAnalizeDeutsche Welle: Care sunt grupurile cele mai vulnerabile la coronavirus - și...

Deutsche Welle: Care sunt grupurile cele mai vulnerabile la coronavirus – și de ce?

-

RELATARE DEUTSCHE WELLE

- Reclama -

Bărbații, femeile și copiii se infectează la fel de des cu noul coronavirus, dar urmările sunt foarte diferite. Cel mai mult contează vârsta, bolile cronice, dar și sexul.

- Advertisement -

Noul coronavirus se va răspândi rapid în următoarele săptămâni și luni, a avertizat renumitul virolog german Christian Drosten de la clinica Charité din Berlin. Până la două treimi din populația Germaniei s-ar putea să se infecteze. 

Vestea bună e însă că, în marea majoritate a cazurilor, infecția nu va duce la o îmbolnăvire gravă. În plus, majoritatea oamenilor vor dezvolta deja anticorpi împotriva SARS-CoV-2 până în toamnă, când va începe noul val de răceli și gripe.    

- Advertisement -

De ce trebuie protejate mai ales persoanele în vârstă?      

Bătrânii sunt deosebit de periclitați în contextul coronavirusului. În China, doar 0,2 la sută dintre persoanele infectate de sub 40 de ani și-au pierdut viața în urma bolii pulmonare cauzate de coronavirus, comparativ cu 8 la sută dintre cei cu vârste între 70 și 79 de ani și 14,8 la sută dintre persoanele de peste 80 de ani.

Așadar, în următoarele săptămâni și luni trebuie protejați mai ales bătrânii, în special cei care suferă și de alte boli. Ei ar trebui să evite adunările mari, concertele sau chiar și întrunirile unei asociații din care fac parte.

Nu apelați la bunici pentru supravegherea nepoților în situații de excepție, cum ar fi carantina la domiciliu. Ar fi bine ca rudele mai tinere să-i ajute pe bătrâni la cumpărături, pentru ca aceștia să evite supermarketurile aglomerate.

Rata mortalității în funcție de vârstă

Rata mortalității în funcție de vârstă

 Ce fel de boli cresc riscurile în contextul unei infecții cu coronavirus?

Aproape toți pacienții care au decedat erau deja bolnavi înainte de a se infecta cu noul virus. Potrivit analizelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), efectuate pe baza cazurilor din China, cei mai expuși sunt bătrânii care suferă de boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune, boli ale sistemului respirator și cancer.          

De ce evoluția bolii e adesea mai gravă la bărbați decât la femei?  

Potrivit OMS, boala pulmonară cauzată de noul coronavirus a făcut mai multe victime în rândurile bărbaților. În China, rata medie a mortalității a fost de 2,8 la sută la pacienții de sex masculin, comparativ cu 1,7 la sută la cei de sex feminin. Raportul era asemănător în 2003, în cazul epidemiei de SARS din Hongkong. Chiar și gripa „normală” evoluează, de obicei, mai grav la bărbați. 

Sistemul imunitar al femeilor este mai rezistent decât cel al bărbaților, în special din cauza estrogenului, un hormon feminin care ajută la lupta mai rapidă împotriva agenților patogeni. 

În plus, există și motive genetice pentru aceste diferențe, a explicat virologul molecular german Thomas Pietschmann, în dialog cu DW: „Unele dintre genele relevante pentru sistemul imunitar, de pildă cele care recunosc agenții patogeni, sunt codate pe cromozomul X. Pentru că femeile au doi cromozomi X și bărbații doar unul, ele au un avantaj în lupta împotriva bolilor.”

Contează foarte mult și stilul de viață: adesea, femeile trăiesc mai sănătos decât bărbații. În China fumează 52 la sută dintre bărbați și mai puțin de 3 la sută dintre femei. Când plămânii sunt deja afectați de consumul de nicotină, orice boală a căilor respiratorii evoluează mai grav – nu doar infecția cauzată de coronavirus.

De ce sunt mai rezistenți copiii?

În mod surprinzător, copiii nu se numără printre grupurile cele mai vulnerabile în contextul coronavirusului. Din fericire nu a existat niciun singur copil infectat care să fi murit în urma acestei boli pulmonare.

Copiii trec mult mai ușor peste această boală

Copiii trec mult mai ușor peste această boală

Copiii care se infectează au doar simptome ușoare sau nu se îmbolnăvesc deloc. Oamenii de știință nu au ajuns încă la o concluzie clară în privința cauzelor. Mulți medici presupun că, în cazul copiilor foarte mici, își face efectul „sistemul nespecific” cu care sunt născuți.           

Ca protecție împotriva primilor agenți patogeni, mama îi oferă bebelușului prin intermediul laptelui matern propria ei protecție imunitară specifică. Din acest sistem de apărare înnăscut fac parte, spre exemplu, celule care atacă toți agenții patogeni care pătrund în corp prin mucoase sau prin piele.     

De obicei, această „imunizare pasivă” e suficientă până când copiii își dezvoltă propriul sistem imunitar de apărare specific. Chia și mai târziu, sistemul imunitar e capabil să „învețe” și să se dezvolte când apar noi agenți patogeni. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img