spot_img
4.3 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăActualitateDeutsche Welle, atac la Iohannis: Klaus din Pont. Iohannis e mic, pitic,...

Deutsche Welle, atac la Iohannis: Klaus din Pont. Iohannis e mic, pitic, inimă nu de voinic, ci de nevolnic

-

Covid a reîntărit salutar obiceiul spălatului pe mâini, inaugurat rușinos de Pilat din Pont. Klaus Iohannis, și el nevinovat, și l-a însușit în dosarul 10 august, ridicând iresponsabilitatea la rang de virtute maximă, se spune într-un comentariu Deutsche Welle.

- Reclama -

CE SUSȚINE Deutsche Welle:

- Advertisement -

Ce e președintele României? E șeful statului, desigur. Unul deosebit de abil, de vreme ce, spre deosebire de predecesorul său, un imprudent expediat de PSD de două ori pe tușă, a știut să evite suspendarea.

Iohannis mai e și comandantul suprem. Or, deși deține funcția de președintele al CSAT, nu pare să aibă vreo treabă cu militarii. Mai ales dacă se fac vinovați. Și dacă aruncă în aer statul de drept. În acest caz, Klaus din Pont, un nevinovat cât Pilat, se spală abundent pe mâini. Și, taciturn cum se pricepe să fie nu doar în prelungitele sale concedii, ci și când o dă afară pe Laura Kövesi, iar țara se duce vizibil de râpă, tace chitic.

- Advertisement -

Cum oare să înțelegem, de pildă, prelunga sa muțenie la scandalul incomensurabil al clasării dosarului 10 august 2018 de către procurorii DIICOT, o direcție la cârma căreia partidul de suflet al președintelui, PNL, i-a permis eternului perdant Predoiu s-o plaseze, în pofida CSM și a tuturor avertismentelor, pe Giorgiana Hosu, soția prietenului colonelului-dirijor-de-jandarmi-bătăuși-Paraschiv?

Statul de strâmb și adânc

La ordinul tridimensionalului triunghi D, format din Dragnea, Dan și Dăncilă, s-a dat la 10 august 2018 un puci sub forma unei jandarmeriade cu nimic mai prejos decât barbariile de epocă de piatră ale mineriadelor iliesciste. Atâta doar că, într-o privință, jandarmeriada s-a dovedit ceva mai periculoasă pentru democrație. Fiindcă în 2018, crimele împotriva umanității n-au mai fost comise de o gloată dezorganizată de civili, conduși de securiști, ci chiar de instituțiile de forță legale, însărcinate să păzească statul care, la trei decenii de la Revoluție, ar fi trebuit să fie de mult nu „paralel”, ci de drept. Dar care s-a dovedit strâmb și adânc, ca un popă care predică virtuți cu voce tare, pentru ca apoi să se dea, pe tăcute, la copiii încredințați spre educare lui.

În ceea ce-l privește, părintele națiunii e iubit și acasă, și în străinătate. Mai ales în Germania. Unde i s-a conferit premiul Carol cel Mare al orașului Aachen și cel al localității Magdeburg, fondată de alt mare împărat, în speță de germanul Otto cel Mare.

Or, măreț cum e, când, ca șef neamț al statului român, deschide gura mare și vituperează prezumtiva „vânzare” a Transilvaniei sale natale, Iohannis e mic, pitic, inimă nu de voinic, ci de nevolnic, ori de câte ori nu i se pare oportun să pună degetul pe rănile care dor cu adevărat poporul. Pe rana pensiilor speciale. Sau pe buba, nu mai putin generos sângerândă, ba chiar mortală, a omisiunii de a se face dreptate în marile dosare nerezolvate ale nefericitei justiții românești, de la asasinarea de către securiștii comuniști a disidentului Babu Ursu și până la crimele securiste ale Revoluției. Sau de la cele iliesciste ale mineriadelor la fărădelegile ciumei roșii pesedist-pontiste și dragniote de la Colectiv și 10 august.

Dar hai totuși să-l înțelegem. Cine preferă să se păteze punând degetul pe răni care supurează, decât să rămână curat, tăcând? Nu că Iohannis ar evita perpetuu să pomenească dosarele nerezolvate. I se mai întâmplă, dacă-i vine bine la socoteala politică, să le și evoce. După jandarmeriadă a deplâns, în 2018, îngrădirea „disproporționată a drepturilor democratice”. Ba a cerut, vai, și o ancheta „rapidă”. Or, au trecut doi ani de atunci. De ce tace mâlc, acum? I s-a părut ancheta prea amețitor de rapidă? L-a apucat vertijul? Și-a amintit subit că s-a născut politic la Grivco, în calitate de mare speranță uselist-voiculesciană?

N-o fi el „bun de plisc”, dar îl deschide rapid când i se pare oportun, chiar dacă ce spune se potrivește ca nuca în peretele intereselor românești. Mai nou, a susținut la Bruxelles, iresponsabil, că „pentru România statul de drept nu e o problemă” și că “în România tema statului de drept a fost rezolvată în sens pozitiv prin referendumul de anul trecut și prin schimbările politice care s-au făcut”. Nu, serios, domnule Klaus?

Dar atunci unde e problema?

Una vorbiți acasă si alta fumați la Burxelles? Să-nțelegem, stimate d-le prezident, că, în virtutea dublului dvs limbaj, e cum nu se poate mai în regulă într-un stat de drept ca, în ciuda existenței unei multitudini de probe privindu-i pe vinovați, dosarul 10 august să se claseze? Că, în pofida altor dovezi, de asemenea abundente, dosarele Revolutiei și ale Mineriadelor să fie deschise, închise, clasate, redeschise, tergiversate și apoi din nou îngropate, până ce, plictisiți sau amnezici, obosim sau uităm să mai cerem dreptate?

De ce nesocotește „președintele României rapoartele Comisiei Europene referitoare la respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii”, după cum pe drept deplâng asociațiile magistraților români? Să-i amintim, prin urmare, că „România se află de peste 13 ani sub monitorizarea Comisiei Europene pentru deficiențe vizibile ale statului de drept care explică și eșecul accederii la spațiul Schengen”.  

Și să-l întrebăm și pe el, și pe demnitarii pe care i-a validat el însuși ca premier și ministru al justiției: oare de ce sunt încă liberi vinovații? Domnule Iohannis, domnule Orban, domnule Predoiu: de ce cu excepția cleptocratului suprem, condamnat in extremis pentru altă infracțiune, nu sunt după gratii vinovații, începând cu liderii politici?

Nu știți cine sunt? Să vă ajutăm cu lanțul de comandă.

Iată-l, descris de Mircea Marian în Newsweek.ro: Coordonarea structurilor active în Piața Victoriei (jandarmi și poliție) era posibilă doar la nivelul Ministerului de Interne… Căci „nu putea fi lăsată doar în sarcina prefectului Capitalei… Neoficial, în seara zilei de 10 august, cel care a asigurat legătura dintre Carmen Dan și structurile MAI, precum și legătura lui Carmen Dan cu Liviu Dragnea, via secretarul de stat Adrian Mlădinoiu, a fost subsecretarul de stat în MAI Valeriu Mihai, cu gradul de comisar șef de poliție. Mihai a fost coleg cu Mlădinoiu în cadrul unități de intervenție a Ministerului de Interne, Acvila. Ulterior, acesta din urmă a ajuns bodyguardul lui Dragnea, a devenit apoi un apropiat al liderului PSD și acum este secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului”.

Despre președinți și războaiele lor civile

Cum să facem, domnule Klaus din Pont, ca vinovații să fie trași, în fine, la răspundere? Să le trimitem dosarele în continuare de la Ana la Caiafa? Să ne spălăm și noi pe mâini, ca securiștii, după decembrie 89 și ca dvs, dupa ce v-ați văzut cu sacii în căruță? Să lăsăm poporul să-și poarte în continuare, umil, cununa de spini, doar, doar va uita că slugile cleptocrației s-au tăvălit în noroi?

Poate că poporul, îndelung mințit cu televizorul, își va schimba brusc optica? Poate că, uselizată după ce a fost gazată și maltrată, națiunea îi va vedea pe jandarmii care au batjocorit-o la ordinul fesenismului etern ca fiind mai curați ca lacrima? Poate-i va mulțumi ciumei roșii pentru pensiile speciale ale găzarilor și torționarilor prefăcuți în sfinți, încasând ceva mai mult de 30 de arginți?

I se atribuie o vorbă semnificativă altui președinte. Era laconic, deși a rostit cea mai celebră cuvântare a tuturor timpurilor. Abraham Lincoln fost un șef de stat și curajos, și întelept, și mare cu adevărat. Ar fi fost deci perfect îndreptățit, după faptele sale istorice întru abolirea sclaviei și victoria într-un război civil, să se bată cu pumnul în piept la Bruxelles. A preferat, mai modest, să invoce libertatea poporului său, cu cetățeni egali în fața legii, condus de un „guvern al poporului, din popor, pentru popor”. Și a mai spus o vorbă mare. Chiar dacă ar fi apocrifă, tot ar trebui să v-o lipiți de inimă etern, domnule președinte! Dacă ați sta strâmb să judecați drept, ați înțelege că „poți prosti tot poporul un timp și o parte din popor pe veci, dar nu poți prosti pe toată lumea tot timpul”. Să auzim, totuși, de bine.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img