COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Președintele Klaus Iohannis a cerut adoptarea unei legislații noi pentru serviciile de informații, una care să le ofere acestora mai multă libertatea de acțiune.
În discursul recent, ținut cu ocazia Bilanțului SRI pe 2016, președintele Iohannis formula cel mai nelimitat elogiu la adresa serviciului, trecând complet sub tăcere episodul Coldea. E o indicație prețioasă cu privire la natura relațiilor dintre președinte și serviciul secret care nu poate decât să-i pună pe gânduri pe oponenții săi. E adevărat că, în cursul micului discurs, președintele a avut grijă să facă un apel la neutralitate, dar poate tocmai de aceea: ”Am cerut SRI echilibru şi echidistanţă necondiţionate în desfăşurarea activităţilor acestuia, precum şi aprofundarea parteneriatului cu societatea civilă, cu cetăţeanul, la a cărui securitate este chemat să vegheze.”
Surprinzător, mai liber în exprimare a fost directorul SRI, Eduard Hellvig, care a părut să creeze o fisură în zidul de nepătruns care protejează ”străfundurile” statului: ”Dorința noastră – mărturisea directorul Hellvig – este ca în 2017, și pe mai departe, SRI să își regăsească locul firesc într-o societate democratică, acela de furnizor de informații pentru decidenții statului, de avertizor timpuriu asupra riscurilor, de promotor al intereselor naționale de securitate.”
Cuvântul care a sunat aici grav ca un clopot de alarmă a fost ”să regăsească”, care sugerează că a existat în trecutul apropiat o abatere de la traseul firesc care ar trebui, pe viitor, re-găsit. Particula re-, denotă o întoarcere, o restaurare a ceva care se alterase.
Iar în continuare Eduard Hellvig a spus așa: ”Susțin democrația pentru că România nu poate progresa decât prin aceste valori. Este important pentru întreaga societate ca toate activitățile SRI să se încadreze strict în limitele Constituției și legilor care stabilesc clar granițele în interiorul cărora instituția noastră este chemată să opereze.” Fără pasajul anterior, care reclama o revenire la normalitate, declarația aceasta ar părea o simplă reiterare a unor principii, dar după ”confesiunea” de mai sus cuvintele sună din nou pe un ton de mare gravitate.
E firesc să ne întrebăm dacă trecerea generalului Coldea în rezervă are o legătură cu anumite derapaje grave ale serviciului pe care Sebastian Ghiță abia dacă le-a sugerat și dacă nu cumva eliminarea generalului nu a fost prețul plătit pentru a se putea păstra tăcerea asupra întregului adevăr. Am văzut doar că nimeni din cadrul Serviciului nu l-a blamat pe Coldea (cu excepția unor ”disidenți”, trecuți mai demult în rezervă, dar asta e o altă poveste), ba a părut din tonul comunicatului oficial să i se facă un elogiu, de unde reiese că el a fost perceput ca victimă nevinovată a împrejurărilor. Mai mult, impresia creată a fost că generalul s-a bucurat de prețuire pentru sacrificiul pe care l-a asumat, părăsind voluntar serviciul. Să nu uităm iarăși că nimeni nu l-a găsit încă pe Sebastian Ghiță, dacă l-a căutat cineva.
Dar odată ce marele pericol a fost înlăturat, responsabilii Serviciului se vor fi gândit că timpul aventurii a trecut și că e momentul cumințirii și al ”regăsirii locului firesc în societate”. Căci directorul a mai spus: ”Este nevoie de alinierea permanentă a rolului și misiunilor SRI la regulile jocului democratic. Primii pași au fost deja făcuți, lucrurile vor continua…”
Trebuie să precizăm că analiza noastră se bazează pe o mare încredere în cuvinte și în capacitatea lor de a transmite un adevăr chiar și atunci când ele nu sunt pe de-a-ntregul premeditate. Dar suntem conștienți totodată și de felul înșelător în care anumite ”mărturisiri” pot fi instrumentate. În definitiv Eduard Hellvig nu a spus nimic care ar putea incrimina SRI-ul, sugerând numai anumite lucruri pe care le poate oricând retracta. Prin urmare este posibil ca ”sinceritatea” să fie simulată cu scopul de a recâștiga încrederea societății. Președintele Iohannis a elogiat serviciul fără limite, acesta a fost mesajul politic principal, dar el ca director își permite, iată, să dezvăluie anumite nereguli oferind garanții (aparente) că erorile nu se vor repeta. Recunoscând o parte de vină, te arăți mai sincer și mai de încredere decât dacă te-ai baricada pe poziții de perfecțiune intangibilă. Și apoi se știe de când lumea că vina mărturisită e pe jumătate iertată. Iar prestidigitația lui Eduard Hellvig va fi fost cu atât mai reușită cu cât chiar nu a spus nimic.
Am sesizat însă din reacțiile unor comentatori că ”sinceritatea” aceasta a fost sesizată și bine apreciată. Lumea s-a bucurat să audă că nu s-a înșelat și că se vor fi produs cu adevărat mari derapaje care firește că nu pot fi dezvăluite, dar cel puțin sunt admise în principiu. E ca și cum directorul SRI, Eduard Hellvig, ar fi pus în fața analiștilor o oglindă, în care aceștia au recunoscut, de fapt, ceea ce spuseseră ei înșiși.
Tactica acestui captatio benevolentiae are și o miză mai precisă, căci ne putem aștepta în curând ca cineva să introducă în circuitul legislativ o nouă lege a SRI, una care să pretindă mai multă putere ca niciodată, căci cum spunea, oarecum mai abrupt, directorul Hellvig: ”Societatea, prin mecanismele sale, trebuie să asigure serviciilor de informații instrumentele legale necesare pentru funcționare”. Ceea ce înseamnă că, actualmente, serviciul ar suferi de prea multe constrângeri legale! Se poate să fie și așa, în definitiv ne găsim pe terenul însuși al ambiguităților.
