spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeDeustche Welle recunoaște: CLASA DE MIJLOC trece de partea extremei drepte din...

Deustche Welle recunoaște: CLASA DE MIJLOC trece de partea extremei drepte din cauza migranților

-

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Volker Wagener 

- Reclama -

Pegida, AfD, NPD, toate aproape amintire. Însă, partidele din partea dreaptă a scenei politice profită datorită creşterii numărului de refugiaţi, încurajate fiind de clasa de mijloc.

- Advertisement -

Demonstraţie Pegida la Dresda

Herbstoffensive. Ofensiva de toamnă. Formularea, cu rădăcini în jargonul militar, este des auzită din gura membrilor AfD, Alternativa pentru Germania. Acest partid, care părea condamnat la rupere definitivă, trece printr-o perioadă foarte fastă şi revine în forţă pe scena politică germană: 7 la sută la nivel naţional, dintre care 9 la sută doar în Bavaria şi chiar 13 la sută în Saxonia, arată un sondaj recent, realizat de Forsa. În prim-plan revin cu precădere cei din aripa de dreapta a partidului, singurii care poartă titulatura prescurtată a formaţiunii.

- Advertisement -

Unul dintre AfD-iştii mai vechi, Alexander Gauland, şeful filialei din Brandenburg, este deseori auzit spunând: noi nu dorim să reuşim! O aluzie evidentă la deja celebra declaraţie a cancelarei Merkel, care a spus: vom reuşi! Gauland este în asentimentul multora din partid, mai ales de la baza acestuia, în special în estul Germaniei.

În această parte a ţării, AfD afişează un populism de dreapta fără perdea şi agită permament spiritele împotriva refugiaţilor. Cu a lor „ofensivă de toamnă”, AfD-iştii vor să sporească numărul demonstraţiilor populare împotriva politicii Berlinului în această chestiune. În unele landuri germane, precum Saxonia-Anhalt, Renania-Palatinat şi Baden Württemberg, unde vor avea loc alegeri în luna martie a anului viitor, campania electorală nu va putea ocoli subiectul.

Frica de vocea străzii

Este drept că atmosfera riscă să se strice în Germania. Uşor-uşor, cultura de „bun venit” se transformă într-o cultură mai puţin prietenoasă, de respingere. 51 la sută dintre cei intervievaţi de Infratest dimap s-au declarat neliniştiţi de valurile mari de refugiaţi. În acelaşi timp, cei care oricum au contestat-o pe Angela Merkel au devenit şi mai vocali.

Politologul Hajo Funke, profesor la Universitatea din Berlin vorbeşte despre „mulţimea stăpână”. Mai precis, el se referă la oraşul Meißen la Elba, unde limitele de demarcaţie între extremismul de dreapta şi anumite părţi ale clasei de mijloc din Germania par a se fi diluat.

La aceeaşi concluzie a ajuns şi Protecţia Constituţiei din Saxonia-Anhalt. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni renunţă la reţinerile faţă de extremiştii de dreapta, avertizează autorităţile. Sociologul Heinz Bude cataloghează acest grup social dreptul unul al „amărăciunii”, format din oameni invidioşi că statul german se ocupă de refugiaţi, în vreme ce ei trebuie să se descurce singuri. Aceşti cetăţeni fac parte din clasa de mijloc, educată, spune Bude.

Este vorba de pildă de generaţia frustrată, a celor de peste 50 de ani, care vor să simtă că au o menire înaltă în viaţă, mai înaltă decât nivelul profesional pe care l-au putut atinge. Sociologul Bude vorbeşte, în context, despre un soi de „proletariat al prestatorilor de servicii”, recte despre numărul în creştere al celor care lucrează în branşe precum căratul de scrisori şi pachete: plătiţi prost şi cu grad mediu de recunoaştere socială. Foarte probabil, această categorie socială reprezintă cam 10 la sută din societatea germană.

Astfel de constatări dau frisoane şi politicienilor de la Berlin. Şedinţele de partid, spun unele surse din interiorul acestora, sunt din ce în ce mai emoţionale. În cadrul lor se aud multe avertismente decât în trecut şi nu puţini încep să îi întoarcă spatele Angelei Merkel. „Ne este frică de popor”, a recunoscut un politician de vază din cadrul Uniunii.

Pegida a reînviat

Prin urmare, nu este de mirare că Pegida, o mişcare socială aflată aproape în adormire, începe să se învioreze. Ritualicele „plimbări de luni” prin Dresda şi alte oraşe aparţin trecutului. Luni, 11 octombrie, în capitala saxonă au ieşit din nou pe străzi aproximativ 9000 de persoane. Merkel a fost catalogată drept trădătoare de ţară, iar solicitanţii de azil jigniţi şi numiţi „unelte oculte”.

Tocmai într-o asemenea atmosferă, luni, 19 octombrie, va avea loc o nouă „plimbare” organizată de Pegida. În acest nou context social apare în prim plan, din nou, şi NPD, Partidul Naţional-Democrat al Germaniei. Dacă acum ar avea loc alegeri, cel puţin în Saxonia această formaţiune ar depăşi uşor pragul de 5 la sută, arată sondajele. Acest lucru se explică şi prin faptul că un număr din ce în ce mai mare de cetăţeni obişnuiţi se alătură acestei formaţiuni şi susţin doleanţele ei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img