Deustche Welle: La Congresul PNL nimeni nu a făcut cu adevărat o analiză a eșecului partidului din ultimii 10 ani

La Congresul PNL nimeni nu a făcut cu adevărat o analiză a eșecului partidului din ultimii 10 ani pentru a vedea care au fost cauzele prăbușirii morale și electorale. Se mai poate schimba PNL?, spune Deutsche Welle într-o analiză.

CE MAI SUSȚINE DW:

Acum 100 de ani, liberalii autohtoni erau mai moderni, mai angrenați în dezbaterile internaționale de idei și mult mai clari în exprimare. Ideile care stăteau la baza documentelor programatice ale partidului erau: ordinea, progresul făcut pe baza reformelor, democrația bazată pe înfrățirea socială. Deputatul I. N. Miceascu declara, spre exemplu, în 1923, că idealul politic al PNL a fost întotdeauna „să realizăm ordinea prin libertate și progresul prin democrație”. Tot atunci, I. G. Duca, viitorul prim-ministru asasinat de legionari în 1933, vorbea despre „progresul prin ordine, democrație, naționalism și armonie socială”, iar D. Drăghicescu cerea „introducerea impozitului progresiv pe venit”. Statul liberal modern era văzut acum un secol ca o fuziune între „primatul legii” ca „expresie a voinței naționale”, separarea puterilor cu preeminența legislativului, sincronizarea cu Occidentul. 

Astăzi liberalii se vor conservatori și, la fel ca PSD și AUR, vorbesc despre Familie și Biserică, dar nu despre modestie și justiție socială. Corupția și readucerea justiției la locul ei nu sunt la fel de importante, progresul nu e menționat, iar viitorul are o formă neclară. Care sunt obiectivele PNL pentru România? Ce urmează după ce se echilibrează deficitul țării? Partidul Național Liberal trăiește în prezent, fără să înțeleagă că moare dacă nu produce niciun fel de idei care să intre în discuțiile importante, niciun fel de proiecte care să conteze. Moare dacă dă femeile la o parte, dacă nu știe să se adapteze viitorului, dacă rămâne cramponat în aceleași mici teme, fără să vadă complicațiile prezentului și pericolele viitorului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Articole relationate

    Categorii populare