Detalii despre operațiunea prin care un român a furat 4 bijuterii de 5,2 milioane de euro la Paris

Românul, care a furat diamante și inele placate cu diamante dintr-o bijuterie elvețiană din Paris, s-a prezentat ca fiind gemolog și a cerut să examineze piesele. El a returnat o cutie asemănătoare și a plecat cu bijuteriile în valoare de cinci milioane de euro, se arată într-un comunicat DIICOT citat de Mediafax.

Pe 30 decembrie 2016, George Ploscaru a intrat într-un showroom privat al unei mărci elveţiene de bijuterii din Paris, recomandându-se drept gemolog, sub numele de “Mizrahi”. Românul s-a arătat interesat de examinarea a două diamante în stare brută şi două inele placate cu diamante în vederea achiziționării.

Vânzătorul i-a prezentat bijuteriile, care se aflau într-o cutie, iar după o presupusă examinare, românul i-a restituit o altă cutie, asemănătoare, furând cutia originală. Operațiunea era bine pusă la punct, iar bărbatul era ajutat și de doi cetățeni sârbi.

„Inculpatul nu s-a arătat interesat de cumpărarea produselor şi a părăsit locul comiterii faptei, având asupra sa bunurile în valoare cumulată de 5,2 milioane de euro, inculpatului Ploscaru George revenindu-i un inel şi unul dintre cele două diamante brute iar restul bijuteriilor revenind, conform înţelegerii, cetăţenilor sârbi”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Potrivit sursei citate, Ploscaru George a vândut în Franța diamantul unor cetăţeni israelieni, iar cu inelul a intrat pe teritoriul României, unde a contactat doi cetățeni belgieni și unul israelian pentru a vinde bijuteria.

Pe 13 ianuarie 2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat șapte percheziții domiciliare pe raza municipiului București, ocazie cu care a fost recuperat unul dintre inelele sustrase.

Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ploscaru George pentru 30 de zile. Față de un alt inculpat a fost dispus controlul judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. De asemenea, față de alţi şase suspecţi se efectuează cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunii de tăinuire.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare