Descoperire epocală: Fragmente biblice vechi de 2.000 de ani

O descoperire de excepție, uimitor de rară: aproximativ două duzini de fragmente biblice vechi de 2.000 de ani au fost excavate din peșterile din deșertul Iudeii în timpul unei operațiuni. Fragmentele de pergament recent descoperite – primele astfel de descoperiri din 60 de ani – sunt traduceri în greacă ale cărților lui Zaharia și Naum din Cartea celor Doisprezece Profeți Minori și sunt scrise de doi scribi. Doar numele lui Dumnezeu este scris în ebraică în texte se arată în ediția de azi a ziarului Times of Israel conform Inpolitics.

Cele 20 de fragmente au fost găsite în așa-numita Peșteră a Groazei din Nahal Hever, care se află la aproximativ 80 de metri (260 de picioare) sub un vârf de stâncă. Potrivit unui comunicat de presă al Autorității pentru Antichități din Israel, peștera este așa numită deoarece este „flancată de versanți abrupți și poate fi accesată doar de alpiniști”.
Împreună cu „noile” fragmente de pergament biblic din Cărțile profeților minori, echipa a excavat un coș împletit perfect conservat de 10.500 de ani – cel mai vechi coș complet din lume – și un schelet mumificat vechi de 6.000 de ani al unui copil, învelit în pătură pentru somnul de veci se mai arată în publlicație.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare