spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.3 C
București

Der Spiegel: Syriza merită o șansă

Pe victoria lui Alexis Tsipras la alegerile parlamentare anticipate din Grecia se poate construi un scenariu de groază cu ușurință. Dar la fel de posibilă este intrarea acestui vot în istorie drept momentul în care grecii au decis să fie în sfârșit răspunzători de propriul destin, scrie Der Spiegel, transmite Radio France Internationale.
Majoritatea comentatorilor au în tolbă două adevăruri aparent absolute despre criza elenă. În primul rând, situația jalnică a țării este vina unei clase politice corupte care a deservit interesele oligarhilor greci. În al doilea rând, pentru a trece de criză, grecii trebuie neapărat să voteze un guvern de largă coaliție formată din conservatori și socialdemocrați. Sună paradoxal, pentru că aceste două formațiuni au guvernat Grecia timp de trei decenii până când au dus-o la fundul prăpastiei. Așa că votul de ieri reprezintă, dincolo de mandatul clar de guvernare acordat stângii radicale, o socoteală încheiată cu clasa politică mult prea târziu.
Mai mult, poate Alexis Tsipras va avea curajul să înceapă încasarea de impozite de la armatori și magnați media, două industrii ignorate în acest sens până acum. O tăiere a datoriilor Greciei oricum nu va putea fi evitată, dar ea nu trebuie să se cheme așa. Poate Tsipras va lega plata datoriei de creșterea economică a țării sale printr-o negociere iscusită cu statele UE. Iar încheierea acordurilor cu troica internațională e iarăși un lucru bun. Europa și FMI au jucat prea mult rolul de țap ispășitor al tuturor problemelor cauzate, sincer, de greci. Așa că ei trebuie să decidă ce vor de la propria țară și ei trebuie să poarte răspunderea deciziilor. Primul pas a fost făcut duminică, scrie Der Spiegel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare