spot_img
12 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAnalizeDeputatul PNL Gabriela Horga îl acuză pe ministrul userist al Economiei că...

Deputatul PNL Gabriela Horga îl acuză pe ministrul userist al Economiei că se opune dezvoltării comunităților locale

-

Comunitățile locale au nevoie de investiții pentru dezvoltarea și creșterea calității vieții fiecărui locuitor. Din acest motiv, discutăm de un program de investiții cu un buget de 50 de miliarde de lei, pentru o perioadă de cel puțin șase ani. Prin acest program vor fi implementate proiectele pentru asfaltarea de drumuri, extinderea rețelelor de canalizare și apă, dezvoltarea rețelelor de gaze, scrie pe facebook deputatul PNL de Giurgiu Gabriela Horga.

CE SUSȚINE GABRIELA HORGA:

- Advertisement -

Colegii de la USR-PLUS au atacat programul, invocând risipa banilor publici care a avut loc în trecut în desfășurarea PNDL 1 și PNDL 2, observație corectă, de altfel. Eu cred că soluția este clară: să eliminăm sursa corupției, risipa și ilegalitățile și să păstrăm programul de investiții, în niciun caz să fie blocat.
Cum?

Prin eficientizare, transparență și prin control. Un program cu criterii de finanțare a proiectelor transparente pentru că implementarea corectă depinde de noi, cei care guvernăm, nu de altcineva, deci USR-PLUS nu poate bloca investițiile din motive de implementare, pentru că această coaliție este la guvernare, nu în opoziție, deci implementarea corectă depinde de cele trei partide care guvernează. Suntem de acord că risipa banilor publici trebuie să dispară, dar prin măsuri concrete, nu prin blocarea dezvoltării comunităților pentru români. În plus, Agenția Națională a Achizițiilor Publice este condusă de USR-PLUS, deci nu ar trebui să existe nicio piedică prin eficientizarea acestei instituții care astăzi nu își îndeplinește rolul. Mai mult, ANAP poate propune modificări de legislație pentru a impune standarde minimale și maximale, poate demara controale ex-ante pentru a nu mai permite risipa, poate stopa impunerea unor condiții tehnice aberante și inutile pentru micile comunități prin caiete de sarcini făcute doar pentru a restricționa concurența, poate verifica, sancționa sau semnala abuzurile autorităților contractante.

- Advertisement -

De asemenea, Ministerul Dezvoltării în ultimii doi ani de guvernare a dispus controale în teren și a retras de la plată sumele care pentru care nu fuseseră efectuate lucrări în teren. De asemenea, a sesizat organele abilitate, acolo unde existau suspiciuni de ilegalități. Pe scurt, ilegalitățile pot fi eliminate prin intervenția instituțiilor abilitate, dar programul trebuie continuat.

Unul dintre cei mai vocali adversari ai programului este Claudiu Năsui, ministrul Economiei. Mi s-ar părea corect ca ministrul Economiei să fie mai preocupat de domeniul său decât să pună bețe în roate unui program guvernamental. Pentru că, din păcate, restanțele se cam adună în dreptul său, fie că vorbim de firme care încă așteaptă plățile la măsura 2, fie că vorbim de lipsa de acțiune în ceea ce privește măsura 3. Iar de sprijinul pentru Horeca și pentru organizatorii de evenimente pare să fi uitat.
Și asta în condițiile în care la Ministerul Economiei execuția bugetară este de doar 46%!
Cred că un ministru al Economiei ar trebui să fie un ambasador al mediului de afaceri, nu un opozant al dezvoltării comunităților.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img