Deputatul Jaro Marșalic: Investițiile au devenit o componentă mai importantă decât consumul în alcătuirea bugetului de stat și în creșterea economiei

Investițiile au devenit o componentă mai importantă decât consumul, în alcătuirea bugetului de stat și în creșterea economiei. Potrivit indicatorilor de profil, în trimestrul al treilea al anului trecut, investițiile au contribuit cu 3,8% în creșterea PIB, iar consumul – cu 2,5%. Dincolo de aceste cifre, situația se poate observa mergând prin țară și privind cum construcțiile industriale, comerciale ori rezidențiale au devenit un domeniu foarte vizibil, generator de locuri de muncă. La aceste investiții private se adaugă cele guvernamentale și fondurile europene, care aduc constant îmbunătățiri infrastructurii publice din aproape orice domeniu, de la autostrăzi și căi ferate, până la spitale și școli, afirmă intr-o declarație deputatul PNL de Caras Severin Jaro Norbert MARŞALIC.

A venit momentul ca România să se comporte ca o țară care își merită locul în organizații ale statelor cu economii avansate, precum UE sau OECD. Acum, investițiile devin locomotiva creșterii economice, iar asta arată că România a devenit interesantă pentru investitorii internaționali, care ne văd ca pe o piață performantă, profitabilă și stabilă. Dragi prieteni, echipa PNL CARAS-SEVERIN va asigura de toata pretuirea. Nu uitati, PNL NU LASA PE NIMENI IN URMA, mai spune Marșalic

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare