Deputatul Cornel Folescu: Declarația domnului ministru al Sănătății, Cseke Attila, potrivit căreia nu mai există fonduri pentru plata salariilor angajaților din sistemul de sănătate este una iresponsabilă

Criza politică în care țara se află de o lună și jumătate se apropie de sfârșit, dar oamenii, pe bună dreptate, sunt debusolați din cauza declarațiilor contradictorii și chiar alarmiste ce au circulat în ultima vreme. Motiv pentru care consider că este timpul potrivit să fac anumite precizări care să clarifice câteva aspecte:Fără îndoială că domnul prof. Alexandru Rafila ar fi un bun premier, dovadă fiind și nominalizările anterioare ale domniei sale pentru această funcție. Însă, în acest moment, domnul președinte Marcel Ciolacu reprezintă cea mai bună opțiune și propunerea partidului pentru ocuparea funcției de prim-ministru. Declarația domnului ministru al Sănătății, Cseke Attila, potrivit căreia nu mai există fonduri pentru plata salariilor angajaților din sistemul de sănătate este una iresponsabilă. PSD are soluții și asigură întreg personalul medical că singura lor grijă este și va rămâne salvarea vieților oamenilor și vor beneficia în continuare de tot sprijinul posibil, afirmă pe Facebook deputatul PSD de Mehedinți, Cornel Folescu.

Facilitățile fiscale acordate sectoarelor construcțiilor și IT nu vor fi desființate. Domeniul IT este unul dintre cele mai importante din România, iar cel al construcțiilor stă la baza creșterii investițiilor în infrastructură și, implicit, atragerea banilor europeni din PNRR. Vorbim despre două domenii care asigură 14% din PIB, adică peste 163 de miliarde de lei.PNRR poate fi modificat, iar acest lucru este clar stipulat în regulament. În condițiile în care cadrul economic se află într-o continuă schimbare ca urmare a creșterii inflației și a exploziei prețurilor din energie, România are posibilitatea de a înainta Comisiei Europene o cerere motivată prin care să propună un plan de redresare și reziliență modificat sau un nou plan, mai spune Folescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare