spot_img
4.7 C
București
duminică, noiembrie 17, 2024
AcasăAnalizeDeputata Gabriela Horga anunță un proiect de lege: Impozitarea la sursă a...

Deputata Gabriela Horga anunță un proiect de lege: Impozitarea la sursă a câștigurilor la bursă: 1% pe investiţiile mai mari de un an şi 3% pentru cele mai mici de un an, față de 10% cât este impozitul astăzi

-

- Reclama -

Împreună cu colegii mei parlamentari, Sebastian Burduja, George Tuță și Claudiu Mureșan am depus astăzi un proiect de lege privind modificarea și completarea legii privind Codul fiscal.Ne propunem să încurajăm atragerea și implicarea investitorilor individuali pe piața bursieră românească.Proiectul de lege prevede implementarea unui sistem de impozitare la sursă pentru investitorii individuali, prin aplicarea unui impozit de 1% pe câștigul din transferul titlurilor de valoare deținute mai mult de an și 3% pe câștigul din transferul titlurilor de valoare deținute mai puțin de un an, față de aplicarea unui impozit de 10% cât este astăzi, fără ca pierderile să mai fie compensate sau declarate, anunță pe Facebook deputata PNL de Giurgiu Gabriela Horga.

- Reclama -

CE SUSȚINE GABRIELA HORGA:

- Advertisement -

Se încurajează astfel deținerile pe termen mediu și lung, ceea ce asigură companiilor listate investiții mai predictibile și mai durabile. Mecanismul actual de calcul, declarare și plată a taxelor din câștigurile de capital este greoi și descurajează investitorii persoane fizice. Deși suntem a doua cea mai mare țară din regiune după Polonia, ca populație, România are între 15.000 și 20.000 de investitori activi în mod direct pe bursă, față de 250.000 câți are Polonia.Peste 300.000 de români dețin investiții în fonduri de obligațiuni (în principal obligațiuni guvernamentale). Profitul anual mediu al acestor investitori este în jurul valorii de 300-400 RON, iar în cazul vânzărilor acești investitori sunt obligați să depună declarații pentru valori de 30-40 RON, în condițiile în care investițiile directe in obligațiuni guvernamentale sunt neimpozabile.În plus, reținerea la sursă înseamnă simplificare pentru investitor, dar va crește eficienței și a gradul de colectare la bugetul statului a taxelor din câștigurile de capital, iar un nivel mai mic semnificativ al impozitului pentru investitori, va rezulta, în timp, într-o bază mai largă de impozitare pentru că va încuraja investițiile pe piața de capital românească.Propunerea legislativă vizează și încurajarea populației de a tranzacționa și de a investi prin brokeri și societăți de administrare înregistrate fiscal în Romania pentru simplificarea procedurilor fiscale, în contrast cu intermediarii înregistrați în alte jurisdicții, în cazul cărora impunerea obligațiilor fiscale este mai dificil de realizat de către statul român.Un prim efect important pentru Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală vizează reducerea numărului de persoane care ar fi obligate să depună și să completeze declarația unică, ca urmare a reținerii impozitului la sursă de către un număr de 18 societăți de administrare a investițiilor și 23 de societăți de servicii de investiții financiare. În acest context interacțiunea ANAF s-ar realiza doar cu un număr de 41 de societăți comerciale, care astfel ar reține la sursă și ar plăti impozitul pe câștig în fiecare lună, spre deosebire de situația curentă, în care sunt implicați mii de contribuabili, fiecare cu declarații anuale proprii. Statul ar încasa astfel mai rapid și mai sigur impozitul datorat de investitori.Pe termen mediu, dacă prin aceste măsuri va fi generată ținta propusă de 10 miliarde de euro finanțări prin piața de capital, încasările anuale adiționale la bugetul de stat vor fi de cel puțin 150 milioane de euro sub formă de taxe pe profiturile adiționale ale companiilor finanțate.Pe lângă acestea, se adaugă și taxele adiționale ce vor fi colectate la nivelul întregii economii datorită finanțării mult mai intense prin piața de capital – taxe generate de o economie mai puternică, de crearea de noi locuri de muncă, dar și din activitatea mult mai intensă a investitorilor individuali pe piața de capital. Astfel, pe termen lung, de 5-10 ani, impactul la bugetul de stat va fi în mod categoric pozitiv.Este bine să menționăm și contextul în care am depus acest proiect de lege. Anul trecut a fost un an foarte bun al bursei, pentru că a crescut ratingul Burse de Valori București. În septembrie 2020, Bursa de Valori București a fost promovată din categoria Piețelor de Frontieră în categoria Piețelor Emergente Secundare de către agenția de rating FTSE Russell. Acest proiect este rezultatul consultării cu piața, cu Bursa de Valori București, ASF, Asociația Administratorilor de Fonduri din România, Asociația Română a Băncilor, Asociația Brokerilor, o parte au și fost astăzi alături de noi la prezentarea publică a proiectului, și este susținut de parlamentari de la toate formațiunile politice în calitate de cosemnatari.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img