Departamentul #Centenar condus de un fotbalist ratat

Paul Claudiu Cotîrleț are 29 de ani și, din luna noiembrie 2017, conduce Departamentul Centenar, având funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii. Este fiul chirurgului Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului de Urgență din Moinești, județul Bacău. Familia sa deține și singurul spital privat din zonă. A fost șef de cabinet al senatorului Niculae Bădălău (actualmente președinte executiv al PSD), iar în vara lui 2017 − fiindcă primarul din Moineşti fusese ales senator − a candidat din partea PSD pentru primăria oraşului său natal. A pierdut în fața candidatului ALDE.Apoi a fost numit șef al Departamentului Centenar, redenumit Departamentul Identitate Naţională. Pentru evenimentele aniversare din 2018, acest departament dispune de un buget de 150 de milioane de lei (peste 32 de milioane de euro), scrie PressOne.

Într-un interviu pentru sursa citată, acesta a declarat că nu cunoaște numele niciunui prozator sau poet tânăr de azi și a mărturisit că a ales cariera de politician când și-a dat seama că nu mai poate ajunge un fotbalist de nivelul pe care şi-l visa.

A absolvit un curs la Colegiul Național de Apărare, care se numește „Probleme actuale ale securității naționale” care „se adresează ofiţerilor cu gradul de colonel/similar, precum şi experţilor civili care ocupă sau urmează să ocupe funcţii de conducere de nivel înalt”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare