spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeDenunțătorul caprelor lui Greblă

Denunțătorul caprelor lui Greblă

-

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au audiat, luni, mai mulţi martori în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, este judecat pentru trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

- Reclama -

Printre martorii audiaţi s-a aflat şi avocatul Adrian Georgescu, care a relatat modul în care o persoană i-a solicitat să întocmească un contract de vânzare-cumpărare pentru nişte capre de la o fermă ce îi aparţinea lui Toni Greblă.

- Advertisement -

Martorul a spus că, în anul 2015, a făcut un denunţ la DNA, în contextul în care Adrian Băluţescu, un apropiat al lui Toni Greblă, i-a solicitat să redacteze un contract de vânzare-cumpărare pentru nişte capre, vânzător fiind Greblă, iar cumpărător era Dănuţ Frunză.

„Pentru că Băluţescu urma să-mi indice alte persoane în calitate de vânzător-cumpărător în afară de Toni Greblă şi Dănuţ Frunză, mi s-a părut suspect să redactez un atare înscris, motiv pentru care am hotărât să aduc la cunoştinţa DNA despre această solicitare. Băluţescu era cercetat pentru o infracţiune de trafic de influenţă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi beneficiase de o soluţie de clasare. De asemenea, un motiv care m-a determinat să formulez denunţ a fost refuzul lui Băluţescu de a încheia un contract de asistenţă juridică, în baza căruia să redactez contractul de vânzare-cumpărare despre care am vorbit anterior. Băluţescu mi-a spus să redactez contractul pe baza unor copii ale unor acte de identitate privind alte persoane. Din informaţiile puse la dispoziţie de Adrian Băluţescu rezultă că era vorba de încheierea unui contract pentru un număr de capre, în valoare de 300 de euro fiecare. Preţul total era de 15.000 de euro, iar plata urma să se facă în două rate: 5.000 avans şi 10.000 euro când animalele ajungeau la ferma lui Dănuţ Frunză din Braşov. Potrivit lui Băluţescu, caprele se aflau la o fermă aparţinând lui Toni Greblă”, a declarat martorul.

- Advertisement -

Avocatul a mai spus că nu s-a întâlnit niciodată cu Toni Greblă, însă ştie că fostul senator s-a văzut cu Adrian Băluţescu şi Dănuţ Frunză la o fermă din Corabia.

„Deşi am primit invitaţie, nu am mers la acea întâlnire, pentru că aveam copilul bolnav. Îmi amintesc că eram în maşina lui Băluţescu şi acesta l-a sunat pe Toni Greblă şi i-a cerut să ne întâlnim toţi trei în Bucureşti. Toni Greblă a declinat întâlnirea şi a invocat probleme de serviciu la Curtea Constituţională. Ştiu sigur că vorbea Toni Greblă, pentru că are o voce inconfundabilă. Băluţescu mi-a cerut să mă întâlnesc cu Toni Greblă, pentru a-mi demonstra că el are cunoştinţe cu cineva cu statut social. Nu m-am întâlnit vreodată cu Toni Greblă. L-am văzut pentru prima dată în sala de judecată. În legătură cu sumele de bani, am avut o discuţie cu Băluţescu că nu se poate face un transfer de bani şi Băluţescu argumenta că domnul Greblă este într-o jenă financiară. Suma era destul de mare, în sensul că nu se poate face un transfer de bani”, a mai afirmat martorul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img