Democrații îl amenință pe Trump după ce a declasificat incendiarul memo despre FBI

Aleşi democraţi din Congresul SUA au făcut un apel duminică la preşedintele Donald Trump să respecte statul de drept şi să nu-i concedieze pe înalţii responsabili cu ancheta privind legăturile dintre Rusia şi echipa de campanie a miliardarului american, informează AFP.

„Dacă preşedintele va recurge la această măsură extremă, mă tem că acest lucru va declanşa o confruntare de care America nu are nevoie”, a avertizat senatorul democrat Dick Durbin.

Trump a declasificat un memoriu extrem de controversat şi de critic la adresa FBI – în pofida avertismentelor poliţiei federale şi a aleşilor democraţi – care relevă, potrivit autorilor republicani, abuzuri în supravegherea campaniei electorale a miliardarului american din 2016.

Sâmbătă, liderul de la Casa Albă a susţinut că acest memoriu îl disculpă în ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, care ar fi – în opinia sa – „o vânătoare de vrăjitoare”. Unii se tem că Trump l-ar putea concedia pe procurorul special Robert Mueller, însărcinat cu ancheta privind Rusia, sau pe superiorul său ierarhic, numărul doi din Ministerul Justiţiei, Rod Rosenstein.

Opoziţia democrată agită spectrul unei crize constituţionale, în timp ce republicanii îşi afişează sprijinul mai mult sau mai puţin sincer faţă de Trump, comentează AFP.

„Ceea ce trebuie să aflăm acum este dacă majoritatea republicană din Camera (Reprezentanţilor) şi din Senat va apăra statul de drept şi Constituţia”, insistă Durbin.

„Obiectivul căutat în mod special (de Trump) este să sape FBI, să discrediteze FBI, să discrediteze ancheta lui Mueller”, a declarat la rândul său reprezentantul democrat Adam Schiff.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare