Declinul Made in Germany

Comenzile pentru bunuri ”Made in Germany” au scăzut neaşteptat în aprilie, fiind a patra lună de declin consecutiv, ceea ce arată dificultăţile cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, transmit Reuters şi DPA.

Conform datelor publicate joi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), comenzile industriale au scăzut în aprilie cu 0,2% faţă de luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 0,8%), în timp ce analiştii estimau un avans de 0,5%.

„Prin urmare, continuă tendinţa negativă care persistă de la începutul anului, deşi într-un ritm mult mai lent”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. De asemenea, oficialii au atras atenţia la indicatorii care arată îmbunătăţirea încrederii, „care ar trebui să ducă la o creştere a viitoarelor comenzi industriale”.

Totuşi, excluzând comenzile de mare amploare, în aprilie comenzile industriale au crescut cu 2,9% comparativ cu luna precedentă. În schimb, comenzile pentru echipamente de transport au scăzut cu 15,4%.

„Alături de indicatorii care arată creşterea încrederii, datele publicate joi oferă speranţe că tendinţa descendentă din ultimii doi ani este pe cale să se încheie”, a apreciat economistul Ralph Solveen de la Commerzbank.

Comenzile din zona euro au scăzut cu 1,4%, iar cele din afara zonei euro au urcat cu 0,6%. În plus, comenzile interne au înregistrat un declin de 0,3%.

În ritm anual, comenzile pentru bunuri „Made in Germany” au scăzut cu 1,6% în aprilie, după un declin de 2,4% în martie.

Scăderea semnificativă a activităţii industriale în Germania afectează întreaga economie, avertizează analiştii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare