spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-1.6 C
București

Declarația de la Budapesta a grupului Vișegrad

Liderii statelor grupului de la Vişegrad (Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia), reuniţi vineri la Budapesta, au estimat că Uniunea Europeană are nevoie de un ”nou proiect”, în care să fie ascultată şi părerea ţărilor central-europene şi care să se concretizeze într-o alianţă a statelor naţionale suverane, nu într-o federaţie, dar care să dispună de o armată comună, consemnează agenţiile MTI, Reuters şi DPA conform Agerpres.

Gazda reuniunii, premierul ungar Viktor Orban, a subliniat că cele patru ţări ale Grupului de la Vişegrad împărtăşesc aceleaşi valori în ce priveşte familia, religia, suveranitatea şi opoziţia faţă de imigraţie. ‘‘Europa are nevoie de un nou proiect (…) Trebuie să vorbim despre o alianţă a naţiunilor libere”, nu de ”un imperiu”, a punctat el în timpul unei dezbateri.

În opinia sa, un nou plan pentru reforma Uniunii Europene trebuie să cuprindă o clauză privind crearea unei societăţi bazate pe muncă. Europa trebuie să revină în vârful dezvoltării tehnologice şi are nevoie de o armată proprie, consideră Orban. Dar, în loc să devină un fel de ”state unite ale Europei”, blocul comunitar ar trebui să fie o alianţă a naţiunilor libere, a apreciat el.

Orban crede că toate aceste lucruri sunt posibile, iar singura întrebare, în opinia sa, este dacă Europa are un leadership suficient de puternic pentru a atinge astfel de obiective.

La fel s-a exprimat şi omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, care a spus că el crede într-o ‘Europă puternică şi integrată’, dar care să fie formată mai degrabă din state suverane care să ia decizii la nivel naţional, decât dintr-o federaţie tot mai centralizată. El a pledat de asemenea pentru crearea unei armate europene, pe care o consideră necesară nu doar din cauza ”agresiunii din est, dar şi pentru a lupta împotriva terorismului şi pentru a aborda criza migraţiei”.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a criticat faptul că statele central-europene sunt considerate ”oaia neagră” a Europei doar pentru că au păreri diferite în chestiuni cum ar fi cotele obligatorii de refugiaţi. El a descris proiectul grupului de la Vişegrad drept o ”poveste de succes” şi a asigurat că aceste ţări vor susţine un proiect pro-european, însă a insistat că trebuie ascultată şi vocea lor.

Aceasta a fost şi solicitarea premierului ceh Andrej Babis, care a cerut ”depolitizarea” Comisiei Europene şi un rol sporit al statelor membre în adoptarea deciziilor în cadrul instituţiilor comunitare. El a sugerat că grupul de la Vişegrad nu trebuie să se extindă către alte ţări, însă ar putea în schimb să caute aliaţi pe anumite subiecte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare