Decizie în premieră pentru justiţia românească

Înalta Curte îi obligă pe cei de la Arestul Central să îi asigure lui Rudel Obreja, arestat în dosarul Gala Bute, o celulă mai mare şi un spaţiu separat în care să mănânce. Este prima hotărâre de acest gen, după ce mai mulţi arestaţi s-au plâns de condiţiile din spatele gratiilor, transmite Digi 24.

Un judecător de la instanța supremă a constatat că la Arestul Central al Poliţiei Capitalei sunt încălcate drepturile omului. Totul a pornit de la o plângere făcută de Rudel Obreja, fostul preşedintele al Federaţiei Române de Box, aflat în arest preventiv în dosarul Gala Bute.

Acesta i-a spus magistratului că stă într-o celulă cu prea multe persoane şi că nu are un loc special unde să servească masa. Instanţa i-a dat dreptate şi a cerut autorităților ca în cazul lui Rudel Obreja să se respecte normele europene şi anume să aibă în celulă un spaţiu personal de minimum patru pătraţi şi şase metri cubi de aer.

Mai mult, ofiţerii de la Arestul Central trebuie să-i asigure masa, sub pază, într-o sală special amenajată.

Decizia dată de judectori poate fi contestată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Articole relationate

    Categorii populare