Deca (PNL): 100 de milioane de lei vor fi distribuiți către școlile din toată țara, prin inspectorate, pentru activități din Săptămâna Verde

”100 de milioane de lei vor fi distribuiți către școlile din toată țara, prin inspectorate, pentru activități precum achiziția de materiale didactice pentru organizarea de lecții demonstrative; excursii având ca tematică educația pentru mediu, amenajarea spațiului verde al școlii, acțiuni de ecologizare; intrare la grădini botanice/în parcuri naționale, la muzee; deplasări pentru cercetare în teren; amenajarea spațiului verde al școlii; acțiuni de ecologizare, colectare de deșeuri; amenajarea unui „colț verde” în interiorul unității de învățământ; participarea și organizarea de schimburi de experiență cu alte unități de învățământ din comunitate sau din țară, în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice”, anunță Ligia Deca, ministrul Educației.

Aceasta precizează că programul din acest an în cadrul Școlii Verzi este derulat de Ministerul Educației împreună cu Administrația Fondului pentru Mediu.

”Vă reamintesc că anul trecut a fost lansată platforma saptamanaverde.edu.ro/ro – o resursă valoroasă de activități propuse de Ministerul Educației, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și entități din subordine, precum și de o serie de organizații cu experiență în domeniul educației pentru mediu și climă”, precizează liberala.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare