spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeDe ce aderă la ISIS/Daech tineri înalt calificaţi?

De ce aderă la ISIS/Daech tineri înalt calificaţi?

-

Organizaţia teroristă Stat Islamic nu recrutează numai luptători sau potenţiali atentatori sinucuigaşi. Grupul este foarte activ şi în atragerea de tineri calificaţi, după cum arată o anchetă a ziarului francez Le Figaro, transmite Radio France Internationale.

Vin din Franța, din Tunisia, din Australia. Sunt doctori, ingineri sau experţi în administraţia publică. Sunt cei care au răspuns apelului Daech, care caută străini calificați pentru a „construi califatul.”

- Advertisement -

Daech are nevoie de medici pentru a-i îngriji pe luptătorii răniți, de ingineri, pentru a gestiona rafinăriile de petrol sau a dezvolta noi tipuri de explozivi. Are nevoie de jurnaliști și de comunicatori, pentru a difuza propaganda grupării teroriste. Are nevoie de oameni în administraţie, pentru a asigura funcționarea birocratică a aşa-zisului stat.

Conflictul  din Siria  a condus la exodul a milioane de sirieni și irakieni educați și cu calificări. Pentru a depăși acest deficit, Daech s-a angajat într-o campanie de recrutări din străinătate. Autoritățile australiene, de exemplu, au confirmat plecarea lui Khamleh Tareq, medic care a lucrat într-un spital Adelaide. El a apărut apoi, în uniformă de medic şi cu stetoscopul la gât, în revista oficială a Daech.

- Advertisement -

„Mulți au grade avansate, doctorate, masterate, licențe  şi ocupă poziții înalte în administrația Daech”, a declarat, pentru France Inter, Haya Al-Ali, o tânără siriană de 27 de ani, acum refugiată în Franța. „Multe femei au venit pentru a oferi Daech expertiză în jurnalism, comunicare, în propagandă, în managementul rețelelor sociale”, a spus femeia, care, în 2014, a realizat pe ascuns un documentar, cu un aparat foto, în Raqqa, bastion al Daech.

Autoritățile britanice iau problema foarte în serios. Se ştie că cel puțin 17 tineri medici britanici au aderat la Ministerul Sănătății din statul islamic în 2015, potrivit The Guardian. În Tunisia, Badra Gaaloul, profesor de sociologie militară, a estimat la 1.200  numărului de studenți tunisieni care au aderat la Daech. Alte cazuri au fost raportate in Iordania, Ghana, Senegal, Uzbekistan sau India.

Cine sunt, de fapt, tinerii calificaţi care aderă la structurile Daech?

Mai întâi sunt cei care nu şi-au găsit de lucru. Cei mai buni profesioniști pot câștiga până la 7.000 $ pe lună, în funcție de profesia lor.

O altă categorie este aceea a tinerilor calificaţi care sunt nevoiţi să lucreze în condiții precare. Şi cărora Daech  le promite perspective mai bune.

Sunt apoi cei care se simt discriminaţi şi care cred că vor fi mai bine acceptaţi în noua lor ţară.

Pârghiile de îndoctrinare sunt multiple. Daech se joacă cu sentimentele etnice, rasiale, religioase. Promite să ofere voluntarilor o existență „pură” într-un stat care îi acceptă. În plus, nu trebuie să uităm că toate acestea sunt oferite şi ca o aventură, sunt de părere experţii consultaţi de Le Figaro.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img