De ce a ajuns ”bomba sexy” a PMP în război cu fostul partid: CE FUNCȚIE A OBȚINUT

Magda Bistriceanu, fosta imagine a PSD, mai apoi trecută și prin Forța Civică, devenită purtător de cuvânt al Partidului Mișcarea Populară, a început un război pe facebook cu partidul condus onorific de fostul președinte Traian Băsescu.

Magda Bistriceanu a fost o apărătoare a lui Traian Băsescu și a liderilor PMP. Când deputatul PMP Robert Turcescu l-a criticat pe Băsescu, Bistriceanu l-a acuzat că ar fi trădător.

Observ că un fost jurnalist, ieșit pe ușa din dos din presă, ajuns în Parlament numai cu sprijinul domnului Traian Băsescu, a ajuns să-i pună condiții și „să-l tragă de urechi” pe fostul președinte!, scrie Bistriceanu pe pagina ei de Facebook.

Trist este să vezi cum trădătorii se pliază în funcție de interese! Apreciez oamenii corecți și-mi pare rău că am susținut și am făcut campanie unui astfel de personaj, care ulterior și-a arătat adevăratul caracter!, mai afirma Bistriceanu.

Astăzi însă Magda Bistriceanu a devenit un critic dur al fostului președinte Traian Băsescu.

Surse politice spun însă că schimbarea de atitudine a Magdei Bistriceanu se explică prin numirea acesteia în funcția de administrator al Companiei Municipale Medicale care face parte din Holdingul București creat de primarul general Gabriela Firea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    OCDE a venit la București cu un program de creșteri masive de taxe și impozite

    România trebuie să continue ajustarea fiscală în următorii ani,...

    Reuniunea secretă de la Roma a miliardarului Peter Thiel, susținător al lui Trump, despre Anticrist

    Miliardarul american de origine germană Peter Thiel, investitor în...

    Flydubai suspendă zborurile către și din Tel Aviv până pe 30 aprilie

    Compania aeriană Flydubai, cu sediul în Dubai, a anunțat...

    Articole relationate

    Categorii populare