Daum, nervos: Încă sunt antrenorul României

Selecţionerul Christoph Daum a declarat, miercuri, că l-a suprins recomandarea Comisiei Tehnice a FRF de reziliere a contractului său, în contextul în care în urmă cu două luni membrii comisiei spuneau să trebuie continuată colaborarea. Daum este dezamăgit că a aflat din presă decizia comisiei şi a menţionat că se va întâlni joi cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, pentru a discuta.

„Încă sunt antrenorul României, doar în presă se spune că eu nu mai sunt sau nu voi mai fi. Mă întreabă şi lumea din Germania, şi familia dacă am fost dat afară, dar eu le spun că nu e adevărat. Cu mine nu a vorbit nimeni despre asta. Ce a decis Comisia Tehnică e doar consultativ. Pentru preşedintele Burleanu, ea nu are putere de decizie. Însă sunt surprins de ce au decis cei din comisie, pentru că acum două luni spuneau că trebuie să continuăm. Nu înţeleg de ce acum spun altceva. Accept orice opinie din Comitet sau din presă, dar am fost dezamăgit că am aflat din presă. L-am sunat pe preşedintele FRF, dar nu am dat de el. Nu mi-a venit să cred că într-o ţară civilizată poţi afli informaţia asta din presă”, a spus Daum la venirea în ţară, potrivit Digi Sport.

El a subliniat că trebuie să discute cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, iar apoi se va lua o decizie. „Eu am în minte sută la sută ce vreau să fac. Până atunci, încă sunt selecţionerul României şi chiar un ambasador, pentru că peste tot am vorbit foarte frumos de România”, a adăugat Daum.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Articole relationate

    Categorii populare