Darius Vâlcov vrea în Elveția: Nu e „o plecare gen Mazăre, Udrea, Bica”

Adrian Georgescu, avocatul lui Darius Vâlcov, a declarat vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, că fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă urma să meargă în Elveţia pentru a-şi duce copilul în tabără, susţinând că nu era „o plecare gen Mazăre, Udrea, Bica”.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat vineri o contestaţie depusă de Darius Vâlcov, în care acesta solicita ridicarea controlului judiciar pus pe numele lui de procurorii DIICOT.

La ieşirea din sala de judecată, Darius Vâlcov a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, însă avocatul său a declarat că procurorii DIICOT l-au plasat pe Vâlcov sub control judiciar, după ce au aflat că acesta urma să se deplaseze în Elveţia.

„Urma să plece în Elveţia, să-şi ducă copila în tabără. Nu este niciun fel de secret că sora lui Vâlcov se află în Elveţia de 10 ani. Pentru copilă fusese cumpărată tabăra respectivă, achitată, am şi trimis documente procurorului de caz. (…) Nu era o plecare gen, ca să zic aşa, Mazăre, Udrea, Bica şi alte persoane din astea, aşa cum, sunt convins, că i-a fost sugerat procurorului de caz. (…) Vâlcov nu se mai află sub imperiul măsurilor preventive de aproape trei ani. Dacă Vâlcov ar fi vrut să plece din ţară, pentru că avem o hotărâre care nu este definitivă, eu cred că ar fi putut să o facă de o mie de ori până acum. (…) Vâlcov este angajat în Bucureşti, are un contract de muncă în mediul privat”, a explicat avocatul Adrian Georgescu.

În opinia avocatului, fapta de care este acuzat Vâlcov nu este infracţiune, pentru că acesta a publicat un document care a fost denunţat de instituţiile statului, respectiv de directorul SRI, Eduard Hellvig, şi de către procurorul general.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare