Danemarca enervează Rusia și Germania punând piedică Nord-Stream 2

Cotidianul rus Kommersant crede că decizia autorităților din Danemarca de a întârzia eliberarea permisiunii pentru gazoductul Nord Stream-2 va obliga Gazprom să accepte să transporte prin Ucraina un volum mai mare de gaze naturale decât și-a planificat inițial compania rusă. Danemarca a rămas singura țară care nu a permis realizarea gazoductului Nord Stream-2 pe teritoriul ei. Rusia, Finlanda, Suedia și Germania au fost de acord cu construirea conductei. Să anunți că Nord Stream-2 nu va fi gata până la 1 ianuarie 2020 este încă prematur, crede Danila Bocikariov, de la institutul Est-Vest. ”Cred că acest lucru va deveni evident, dacă danezii nu vor da undă verde până la începutul toamnei”, a adăugat expertul citat de Vești din Rusia.

Bocikariov consideră că, prin atitudinea ei, Danemarca vrea, de fapt, să întărească poziția Ucrainei pentru viitoarele negocieri cu Gazprom, în privința tranzitului. În același timp, analistul este convins că, într-un final, danezii vor permite construirea Nord-Stream în apele lor teritoriale din Marea Baltică.În caz contrar, Copenhaga se va confrunta cu o înrăutățire considerabilă a relațiilor cu Moscova și cu Berlinul și este greu de presupus că Danemarca va merge cu acest risc, doar de dragul unui proiect de care nu este legată în mod direct, a mai apreciat expertul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Primarul Kievului: Zelenski distruge Capitala

    Primarul Kievului, Vitali Klitschko, l-a criticat aspru pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare