Dăncilă îl acuză pe Iohannis: „M-am aşteptat în această seară la o declaraţie a domnului Iohannis prin care să ne transmită nişte măsuri clare. M-am aşteptat să ne convoace mâine în CSAT, să urgentăm analiza şi deciziile care se impun. M-am aşteptat la o poziţie fermă în cazul STS. De ce Guvernul poate lua măsuri şi dumneavoastră nu puteţi, domnule preşedinte? M-am aşteptat la decenţă, la asumare şi la responsabilitate, la respect pentru nenorocirea unor familii. Nu am auzit decât un discurs de campanie”

Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte al PSD, afirmă, într-un mesaj postat pe facebook, că se aştepta ca declaraţia din această seară a preşedintelui Klaus Iohannis să transmită nişte măsuri clare, să transmită „decenţă, asumare şi responsabilitate, respect pentru nenorocirea unor familii”, însă nu a auzit decât un „discur de campanie”.

„M-am aşteptat în această seară la o declaraţie a domnului Iohannis prin care să ne transmită nişte măsuri clare. M-am aşteptat să ne convoace mâine în CSAT, să urgentăm analiza şi deciziile care se impun. M-am aşteptat la o poziţie fermă în cazul STS. De ce Guvernul poate lua măsuri şi dumneavoastră nu puteţi, domnule preşedinte? M-am aşteptat la decenţă, la asumare şi la responsabilitate, la respect pentru nenorocirea unor familii. Nu am auzit decât un discurs de campanie. O declaraţie marcată de oportunism, plină de sincope şi total lipsită de empatie”, spune premierul Dăncilă.

Ea menţionează că preşedintele Iohannis nu a înţeles gravitatea situaţiei şi că miza e mai mare decât „persoana dumnealui şi mandatul pe care şi-l doreşte cu atâta ardoare” şi adaugă că Guvernul „va continua să îşi facă treaba, să ia măsuri şi să implementeze deciziile” promise oamenilor.

„Domnul Iohannis a apărut târziu şi a vorbit degeaba. Nu a înţeles gravitatea situaţiei, nu a înţeles că suntem datori faţă de familiile tinerelor care şi-au pierdut viaţa şi a tuturor părinţilor din ţara asta care se gândesc că puteau fi copiii lor aceia. Nu a înţeles că miza e mai mare decât persoana dumnealui şi mandatul pe care şi-l doreşte cu atâta ardoare. Guvernul pe care îl conduc va continua să îşi facă treaba, să ia măsuri şi să implementeze deciziile pe care le-am promis oamenilor. Cu sau fără sprijinul domnului Iohannis, din partea căruia, din nefericire, e clar că nu putem aştepta prea multe”, concluzionează şeful Guvernului, în mesajul său.

Prim-ministrul a transmis anterior, în cursul zilei de duminică, un mesaj pentru şeful statului, cerându-i să convoace de urgenţă şedinţa CSAT pentru luni, nu marţi, şi să îşi asume o analiză la sânge în CSAT referitoare la STS, precum şi demiterea directorului STS.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare