spot_img
16.8 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăAnalizeDan Voiculescu nu poate achita prejudiciul din dosarul ICA

Dan Voiculescu nu poate achita prejudiciul din dosarul ICA

-

Tribunalul București a amânat marți, pentru 18 iulie, decizia privind eliberarea condiționată a omului de afaceri Dan Voiculescu, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 10 ani închisoare primită în dosarul ICA.

Avocatul lui Voiculescu, Florian Șurghie, a spus că omul de afaceri a avut un comportament normal în detenție și a fost recompensat de 12 ori, aceasta fiind o dovadă de îndreptare.

- Advertisement -

Avocatul a adăugat că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul din dosarul ICA, deoarece are toată averea sub sechestru și nu are disponibil „niciun leu”, cu excepția pensiei.

„A avut o atitudine respectuoasă față de personalul închisorii. A menținut relații neconflictuale cu ceilalți deținuti. Să te menții în relații neconflictuale și cu cei care poate caută violența este o altă dovadă de îndreptare. Procurorul spune că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul. Are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil cu excepția pensiei. ANAF a preluat sediile Intact și nu le-a valorificat nici până acum. Dan Voiculescu nu are posibilitatea să achite prejudiciul, pentru că averea sa și a fiicelor sunt sub sechestru (…) Eu l-aș privi pe Dan Voiculescu ca pe o persoană de 71 de ani care a stat aproape 3 ani în închisoare. Este un profesor universitar respectat. Mai folosește cuiva să fie perpetuată detenția în numele dovezilor temeinice de îndreptare? Dan Voiculescu a greșit față de societate și a fost pedepsit. Este un om de 71 de ani, pe care detenția îl chinuie”, a afirmat Șurghie.

- Advertisement -

Pe 24 mai 2017, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Rahova a decis, în unanimitate, amânarea eliberării condiționate a lui Dan Voiculescu cu 5 luni, respectiv până la data de 23 octombrie 2017, „având în vedere perioada scurtă executată efectiv din pedeapsă până la acest moment (1.021 zile din 3.653 zile, respectiv 2 ani 9 luni și 13 zile din 10 ani), faptul că liberarea condiționată este doar o vocație și nu un drept, oportunitatea liberării, privită prin prisma atingerii scopului pedepsei, rămânând la aprecierea comisiei, iar mai apoi a instanței de judecată, faptul că, până la acest moment, deținutul nu are un regim de executare inferior celui închis și apreciind că se mențin și temeiurile avute în vedere de comisie cu prilejul primei analize, când a fost amânată liberarea la o dată ulterioară momentului de față, apreciindu-se că scopul pedepsei nu a fost atins”.

Dan Voiculescu a depus o cerere în instanță, iar pe 9 iunie Judecătoria Sectorului 5 a decis că el poate fi eliberat condiționat, însă hotărârea nu este definitivă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img