Dan Tăpălagă campanie pentru procurorul paraditor de la Haules Ploiești

Fostul șef al DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea – inculpat pentru fabricare de probe, cercetare abuzivă și represiune nedreaptă și plasat sub control judiciar cu interdicția de a profesa – o acuză pe procuroarea Elena Iordache de la Parchetul General (PG) că face ancheta împotriva lui astfel încât să ajute situației juridice din Serbia a fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, se arată în cererea de recuzare formulată de Onea împotriva procuroarei Iordache, intrată în posesia G4Media.ro, site-ul condus de Dan Tăpălagă, unul din jurnaliștii susținători ai binomului SRI-DNA.

Cererea de recuzare a procuroarei a fost respinsă însă de adjunctul Secției de urmărire penală și criminalistică (SUPC) din PG, procurorul Cristian Lazăr, fost candidat la șefia DNA. Coincidență sau nu, vineri, 27 iulie, când procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu au fost plasați sub control judiciar, s-a aflat și faptul că Înalta Curte din Serbia a respins încă de pe 6 iulie cererea de extrădare a fugarului Sebastian Ghiță. Decizia justiției din Serbia nu este însă definitivă.În cererea de recuzare a procuroarei Elena Iordache, procurorul DNA Lucian Onea susține că aceasta nu ar fi imparțială și că își conduce ancheta astfel încât să îl ajute pe Sebastian Ghiță, mai spune site-ul condus de Tăpălagă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare