Dan Șova scapă de arestare, Darius Vâlcov poate fi arestat

Senatorii nu au votat miercuri cererea DNA pentru reținerea și arestarea lui Dan Șova, anunță B1 TV. Dar au votat în favoarea reținerii și arestării lui Darius Vâlcov, care a și cerut expres acest lucru.

Senatorul Dan Șova a cerut, miercuri, în Parlament, să i se acorde dreptul de a se apăra în libertate. El este acuzat de către DNA de complicitate și abuz în serviciu, procurorii solicitând Senatului aprobarea cererii de reţinere în cazul său.

„Cum ne putem noi gândi că un om se poate apăra din detenție împotriva unui sistem care are toate mijloacele necesare? Dacă vorbim de egalitate, aceasta nu se poate face decât în libertate. Mă supun și acestui lucru nefiresc, dar vă rog, cu demnitate, să-mi dați dreptul, prin votul vostru de astăzi, să mă apăr ca un om liber. Nu o să regretați peste câțiva ani„, a declarat Dan Șova.

De asemenea, Șova a vorbit și despre acuzațiile aduse de Alina Gorghiu, spunând că liderul PNL știe că nu au fost ilegalitați.

Dan Șova și-a rugat colegii să voteze împotriva cererii Direcției Naționale Anticorupție.

Acesta a mai precizat că a fost la un grup de rugăciuni înainte de se prezenta în fața colegilor.

”Măsura arestării preventive este o măsură excepțională, care nu se poate aplica decât în cazuri excepționale”, a spus Șova.

Senatorul a mai afirmat faptul că procurorii au precizat, atunci când au trimis documentele la Parlament, că ”există suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare