spot_img
18.7 C
București
joi, mai 2, 2024
AcasăAnalizeDan Motreanu: Înțelege Guvernul Ciolacu că problema este la ANAF, la Marii...

Dan Motreanu: Înțelege Guvernul Ciolacu că problema este la ANAF, la Marii Contribuabili, la Vămi, în Portul Constanța, confiscat administrativ de PSD, și în cârdășiile ANAF și Antifraudă cu marii jucători de pe piețele de import, distribuție, retail? Adică problema este unde se rulează miliarde de euro și unde alte miliarde de euro nu sunt impozitați și colectați?

-

𝐏𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐟𝐢𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚̆𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐣𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐨𝐫. Am așteptat să se mai decanteze puțin din emoția publică despre majorarea pensiilor pentru că toată dezbaterea de până acum a generat o situație ingrată pentru noi, prin care: fie PNL era acuzat de PSD că nu ar dori majorarea pensiilor, fie era acuzat de mediul de afaceri că este de acord cu propunerile PSD pentru noi taxe și impozite, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu, prim vicepreședinte PNL.

CE SUSȚINE DAN MOTREANU:

- Advertisement -

Afirmațiile:

1. PNL a susținut legea privind majorarea pensiilor, după ce a văzut impactul bugetar și sursa de finanțare. Ar fi ajutat extrem de mult la luarea deciziei dacă ministrul Muncii ar fi fost stăpân pe cifrele pe care le prezintă, dar nu a fost.

- Advertisement -

2. Suntem conștienți că inflația, ca o taxă invizibilă, a SCĂZUT puterea de cumpărare și calitatea vieții pensionarilor și suntem conștienți că trebuie corectate marile inechități, astfel încât la muncă și contribuții egale să ai pensii egale. Deci, suntem conștienți că valori precum contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea trebuie să stea la baza legii pensiilor și e bine că de acum vor sta la baza legii.

3. Beneficiile concrete ale acestor majorări sunt evidente: prin recalculare, mulți pensionari vor avea pensii mărite și chiar le merită; nicio pensie nu va scădea; fiind bazați pe informații de la INS, indicatorii din lege permit predictibilitate și transparență; sporurile, precum acordul global și al 13-lea salariu vor fi incluse în calculul pensiei.

4. În timpul guvernărilor liberale, PNL a crescut pensiile de trei ori . Acum, ar fi cea de-a patra majorare. Dar PNL a condiționat majorările de neintroducerea de taxe noi, pentru că oamenii care produc banii, contribuabilii, NU trebuie să plătească în plus.

Întrebările:

1. Înțelege Guvernul Ciolacu că trebuie să înceapă în mod real lupta cu evaziunea fiscală, ca să aibă bani pentru recalcuarea pensiilor, ca să nu fie o nouă promisiune înșelătoare? Înțelege că lupta cu evaziunea fiscală nu înseamnă eliminarea numerarului, ci înseamnă colectarea TVA, digitalizare, scanere în vămi, Radarul Mărfurilor, și o activitate fiscală care să însemne mai mult decât: “Marcele ( și nu Boloș), fă-te că colectezi?”

2. Înțelege Guvernul Ciolacu că problema este la ANAF, la Marii Contribuabili, la Vămi, în Portul Constanța, confiscat administrativ de PSD, și în cârdășiile ANAF și Antifraudă cu marii jucători de pe piețele de import, distribuție, retail? Adică problema este unde se rulează miliarde de euro și unde alte miliarde de euro nu sunt impozitați și colectați?

3. Înțelege Guvernul Ciolacu că trebuie să monitorizeze modul în care ANAF se raportează la microîntreprinderi, unde deja există 3 poveri noi care generează tensiuni: OUG-ul privind fiscalitatea, OUG-ul privind plafonul de casă și majorarea salariului minim?

4. Înțelege Guvernul Ciolacu că dacă nu colectează mai mult din taxe, degeaba le mărește?

Concluzia este evidentă: NU va exista recalcularea pensiilor, fără combaterea evaziunii fiscale. Mimarea combaterii evaziunii, va însemna și mimarea recalculării pensiilor. Și atunci, îmi permit să întreb, respectuos Guvernul Ciolacu: Cand vor fi prezentate măsurile reale și când să așteptăm rezultatele concrete pentru combaterea evaziunii și creșterea veniturilor?

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img