Dan Motreanu: Azi, PNL arată ca un elev mediocru, pe care îl aşteaptă un examen foarte greu. Avem de ales în a bate mingea pe maidan sau să ne punem cu burta pe carte

Prim-vicepreşedintele PNL Dan Motreanu a declarat vineri, la întâlnirea regională a Ligii Aleşilor Locali a Partidului Naţional Liberal din regiunea Sud-Vest Oltenia, că în opinia sa, astăzi PNL arată ca un elev mediocru, pe care le aşteaptă un examen foarte greu. ”Avem de ales în a bate mingea pe maidan sau să ne punem cu burta pe carte”, a precizat Motreanu. El a mai spus că PNL este singurul partid care au un preşedinte cu o carieră, Nicolae Ciucă, în timp ce George Simion n-a muncit în viaţa lui, iar ”domnul Ciolacu are şi el nişte goluri în CV”.

Partidul National Liberal trebuie să vină, pe de o parte, cu o listă cu oameni care sunt aşteptaţi şi aprobaţi de dumneavoastră, aleşii locali, şi pentru care sunteţi dispuşi să vă bateţi în această campanie şi pe de altă parte trebuie să vină cu un program politic care să arate ceea ce înseamnă Europa pentru România dar şi ceea ce înseamnă România pentru Europa. Dacă fiecare dintre noi va dori să se implice şi trebuie să se implice, va dori să facă politică, va dori să scoată în evidenţă părţile bune ale unei guvernări pe care ne-am asumat-o, în ultimii trei ani, în toate crizele şi sigur au fost şi lucruri pe care nu le-am putut înfăptui, dar lucrurile bune au fost mult mai multe decât lucrurile pe care nu le-am reuşit. Dacă fiecare dintre noi se va implica în această campanie şi se va bate politic, vă spun cu toate sinceritatea că avem şansa să câştigăm aceste alegeri astăzi”, a spus Dan Motreanu.

”Astăzi avem un vot politic în jurul a 20 de procente, e un vot politic la care putem adăuga un vot organizatoric. Şi putem creşte, pentru că avem toate structurile, avem tot ce ne trebuie pentru a putea câştiga această bătălie”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.

Motreanu a precizat că PNL este ”singurul partid care are un preşedinte de partid care are o carieră şi despre care nu vorbesc”.

”Îl avem pe Nicolae Ciucă, un om care toată viaţa lui a servit România şi alţi preşedinţi de partid despre care nu ştim nimic, despre un George Simion care n-a muncit în viaţa lui şi nu a avut carte de muncă, despre un domnul Ciolacu care are şi el nişte goluri în CV. E un avantaj faptul că Partidul Naţional Liberal poate demonstra că un partid serios, un partid care poate să garanteze suveranitatea cu adevărat a României”, a completat Motreanu.

”Astăzi, din punctul meu de vedere, Partidul National Liberal arată ca un elev mediocru, pe care le aşteaptă un examen foarte greu. Mai avem 6 luni de zile şi avem de ales, scuzaţi-mi comparaţia plastică, în a bate mingea pe maidan sau să ne punem cu burta pe carte. Cred îl ţine doar de voinţa noastră şi doar de implicarea noastră”, a mai spus Motreanu

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cine a cumpărat vila de lux a lui Berlusconi din Sardinia

    Vila de lux din Sardinia a lui Silvio Berlusconi...

    România, țara laptelui importat din Ungaria

    Sectorul laptelui se confruntă cu dificultăţi majore în direcţionarea...

    Lavrov acuză America: Vor să ia Nord Stream, Lukoil și Rosneft

    Statele Unite folosesc sancțiuni împotriva companiilor rusești de petrol...

    Emisari francezi și britanici in secret la Moscova

    Reprezentanți ai Franței și Regatului Unit au venit în...

    Lavrov: În Alaska am stabilit cu americanii ceva, acum ne cer să facem concesii

    La summitul ruso-american din Alaska s-a ajuns la un...

    Foreign Policy: Nietul Americii, drona din România și Ucraina

    Administrația SUA a respins solicitările aliaților europeni de a-și...

    Articole relationate

    Categorii populare