Dan Motreanu: Asigurăm cofinanțarea proiectelor din fonduri UE și excluderea acestor cheltuieli din calculul deficitului bugetar

Asigurăm cofinanțarea proiectelor din fonduri UE și excluderea acestor cheltuieli din calculul deficitului bugetar. M-am implicat pentru acest proiect, în calitate de europarlamentar, iar echipa PNL Giurgiu va obține votul Parlamentului României pentru asigurarea fondurilor.Începând din 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public. Această măsură, adoptată în aprilie 2024, a fost prioritară pentru mine personal, pentru PNL și pentru PPE în Parlamentul European. Aceasta va permite României să investească în proiecte europene esențiale pentru dezvoltarea țării, fără a afecta respectarea pragurilor UE de deficit bugetar și de datorie publică, afirmă europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

Am solicitat această măsură din anul 2023, atât în cadrul unei rezoluții a Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), adoptată în plenul Parlamentului European și pentru care am fost responsabil din partea Grupului Partidului Popular European, cât și printr-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Măsura face parte din Pactul de Stabilitate și Creștere revizuit. Apartenența PNL la Grupul PPE ne permite să promovăm prioritățile României pe agenda UE.Primul proiect pe care Maria Gabriela Horga, candidat la Senat din partea PNL Giurgiu, îl va propune în noul Legislativ va viza înființarea unui fond de cofinanțare de la bugetul de stat pentru primarii care atrag fonduri europene. Există în România numeroși primari dedicați comunităților, capabili să atragă fonduri UE, dar nu întotdeauna există și capacitatea de cofinanțare, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare