Dan Motreanu anunță votarea proiectului campusului dual din Giurgiu boicotat de PSD: „PSD Giurgiu rămâne o organizație a intereselor personale, neinteresată de cele ale comunității”

Ceea ce se naște greu poate fi un succes. Consiliul Local Giurgiu a aprobat la limită proiectul campusului dual. Consilierii PSD nu s-au prezentat la vot, asta după ce în două ședințe anterioare votaseră împotrivă. Prin acest gest politic, PSD arată că încearcă să se ”extragă” dintr- o dezbatere atât de importantă, poate chiar decisivă pentru comunitate. PSD Giurgiu rămâne o organizație a intereselor personale, neinteresată de cele ale comunității, a anunțat pe Facebook europarlamentarul Dan Motreanu, șeful PNL Giurgiu.

Urmează să intrăm într-o competiție dificilă pentru obținerea fondurilor europene, iar faptul că la noi în județ proiectul a fost aprobat cu greu nu este în măsură să ne ajute foarte mult. Suntem singurul județ în care au avut loc conflicte, spre deosebire de Agreș, Ialomița și Dâmbovița unde reprezentanții tuturor partidelor au lucrat împreună. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi finanțate, la nivel național, zece proiecte – unul pentru fiecare regiune plus două proiecte de rezervă care vor fi alocate în funcție de solicitări. Pentru a obține finanțarea prin PNRR, suntem pregătiți să intrăm în competiție cu proiectele depuse de alte județe din regiunea Sud-Muntenia. Proiectul nostru este singurul din această zonă care are o dimensiune regională, fiind asociate trei județe – Giurgiu, Călărași și Teleorman. De asemenea, avem un parteneriat cu Universitatea ”Politehnica” din București, ai cărei specialiști s-au implicat în elaborarea dosarului.Chiar dacă reprezentanții PSD au vrut să inoculeze ideea că proiectul nu este o prioritate pentru Giurgiu, voi continua să prezint avantajele unui astfel de campus pentru regiune. Județele Giurgiu, Călărași și Teleorman sunt dezindustrializate și acest campus reprezintă o mare oportunitate pentru ca tinerii să învețe o meserie solicitată pe piața muncii. Investitorii vor veni în Giurgiu, Călărași sau Teleorman doar dacă vor găsi muncitori calificați.Un astfel de consorțiu poate beneficia de finanțare din bani europeni pentru construirea unui campus profesional integrat, liceal și universitar. Vor fi construite spații de învățământ, spații de cazare, cantine, baze sportive, săli de lectură, bibliotecă, spații de recreere.Ținând cont de cerințele de pe piața muncii, se urmărește diversificarea calificărilor și creșterea numărului absolvenților învățământului dual. Elevii înscriși în învățământul dual de nivel liceal vor putea să urmeze programele de învățământ universitar, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare