Cerul nu este brăzdat nici de rachete supersonice, nici de elicoptere de atac sau Suhoi-uri ruseşti. Căci nu va fi o invazie – şi nici nu era menită să fie. Riscul nu este astăzi un război convenţional, ci faptul că, vrăjiţi de spectrul unui război „iminent” în regiune, şi ocupaţi cu iluzorii măsuri de contracarare, să ratăm pregătirea pentru… pace, scrie Dan Dungaciu în Adevărul.
Opţiunea este, fireşte, pentru negocieri. Iar în perspectiva negocierilor, spectrul războiului este cea mai bună strategie pentru toţi actorii implicaţi, cel puţin într-o primă instanţă. Pentru Ucraina, pentru că o potenţială invazie aşează Kievul în centrul interesului strategic – o ţară riscă să fie cotropită de Vladimir Putin, de aceea interesul faţă de destinul ei trebuie amplificat. Dacă în 2014 nu prea i-a păsat nimănui despre ceva care s-a petrecut (Administraţia Obama a refuzat chiar să vândă arme letale Kievului după anexarea ilegală a Crimeei şi controlul Donbas-ului), astăzi toată lumea trebuie să fie preocupată de ceva care… s-ar putea petrece. Prin urmare, e firesc ca Ucraina să joace abundent cartea invaziei, cel puţin până la un punct. Pentru Rusia, pentru că ameninţarea militară este singura strategie de negociere veritabilă pe care o are la dispoziţie, iar credibilitatea ei, din acest punct de vedere, a devenit în ultimii ani un fapt. În ultimii ani, Moscova e credibilă în ameninţările ei, ştie asta, pune presiune şi tensiune pe Occident – şi îi iese. Pentru America, din două motive. În primul rând, pentru că doar spectrul unui război teribil poate aduce dividende, inclusiv politice, actualei administraţii. Evitarea unei invazii şi „îmblânzirea scorpiei” (adică Rusia), va dezvălui o administraţie abilă şi un preşedinte puternic. În al doilea rând, doar spectrul unei invazii evitată în ultimul moment va putea „scuza” eventualele concesii pe care, inevitabil, actuala administraţie de la Washinghton le va face Rusiei în negociere. (O negociere care va seta ordinea regională, va ţine Rusia aproape, va „elibera” SUA de regiune şi va permite pivotarea spre problema cu adevărat importantă – anume China), spune Dungaciu.
CONCLUZIILE LUI DAN DUNGACIU:
Dacă ipoteza de la care plecăm este corectă, respectiv că tot torentul de ameninţări cu invazia este mai degrabă un instrument de negociere, viitorul strategic al regiunii trebuie căutat în altă parte. Ce a cerut Rusia Americii? În esenţă, trei lucruri. Primul, garanţii pentru oprirea extinderii NATO, mai ales în Ucraina. Al doilea, garanţii pentru a bloca intrarea NATO în Ucraina, dacă invers nu se poate, respectiv blocarea transformării Ucrainei într-o Cubă a Americii (analiza aici). Al treilea, retragerea infrastructurii NATO la situaţia dinainte de 1997 (adică nu excluderea României sau Bulgariei din Alianţă, ci retragerea infrastructurii NATO de pe teritoriul acestora – vizat aici, tehnic vorbind, este inclusiv Scutul de la Deveselu). Teoretic, există câteva opţiuni de a rezolva aceste chestiuni: Un moratoriu asupra extinderii NATO spre Est. Este ceea ce avem acum, în realitate, în cazul UE, cu politica numită a „Parteneriatului Estic” (unde aderarea la UE nu este o opţiune). E greu de obţinut, căci Alianţa ar putea cu greu să justifice o asemenea cedare. Inclusiv „anularea” în iunie la Madrid (prin noul concept strategic sau prin Declaraţia finală a summitului) a Declaraţiei de la Bucureşti din 2008 va fi dificil de obţinut, diplomatic vorbind. E o soluţie greu de „vândut” diplomatic vorbind, care ar ştirbi masiv prestigiul alianţei. Renegocierea tratatelor. Negocierea sau renegocierea tratatelor care vizează rachetele cu rază medie de acţiune sau a prezenţei trupelor convenţionale în Europa, pentru a nu permite ca Ucraina să devină Cuba Americii. O asemenea soluţie ar face integrarea eventuală a Ucrainei în NATO inutilă, şi ar opri şi posibilitatea, fie şi teoretică, ca Ucraina să devină Cuba Americii. Nu e însă suficient, pentru că niciodată o soluţie tehnică nu epuizează o soluţie politică. Aşa cum şi Rusia şi America s-au retras unilateral din numeroase tratate, o pot face şi pe viitor. Neutralitate strategică pentru regiune. State precum Ucraina sau Georgia ar putea adopta, pe modelul R. Moldova, neutralitatea, chestiune care ar închide, teoretic cel puţin, bătălia geopolitică pentru spaţiul dintre NATO şi Rusia şi ar fi o soluţie convenabilă ambelor părţi. Puţin probabil şi greu de făcut, însă. Federalizarea regiunii. Fără să fie numită ca atare – eufemismul este „statut special” -, conferirea unui asemenea statut regiunilor separatiste din Ucraina sau R. Moldova ar fi o soluţie agreabilă pentru toată lumea, capabilă să salveze şi aparenţele şi imaginea finală. O asemenea soluţie ar avea aerului unei dinamici interne, în formate consacrate, şi, din perspectivă strategică, ar fi ideală: odată federalizate, statele respectiv nu vor mai putea emite pretenţii de acces la NATO sau UE, nici măcar teoretic, căci noile configuraţii constituţionale vor oferi, explicit sau implict, atâta putere „regiunilor” încât acestea ar avea drept de veto. (…)
La Chişinău se mai gândeşte cineva? În tot acest timp, la Chişinău, mişcările (geo)politice sunt semnificative. Pe 19 ianuarie 2022, a depus jurământul noul viceprim-ministru pentru Reintegrare, persoana care se ocupă de negocierile pe dosarul transnistrean. Numirea vine după un mandate lung, de şase ani, pe post de ambasador, la Berlin. Fostul Director de la Fundaţia Konrad Adenaur pentru România şi Republica Moldova, Martin Sieg, s-a alăturat şi el echipei de consilieri prezidenţiali de la Chişinău, iar, la OSCE, Şeful Misiunii este în continuare Klaus Neurich, primul geman, după o serie lungă şi neîntreruptă de americani, care ocupă poziţia de Şef de misiune OSCE din Republica Moldova. Să credem că R. Moldova va fi evitată de următoarele convulsii diplomatice din regiune este naiv şi periculos. Care va fi rolul rezervat republicii în actualul context – element de presiune pentru Ucraina? -, e greu să anticipăm. Dar atenţia pe „principalul obiectiv de politică externă” al României trebuie să fie activă. Ar fi şi ironic şi tragic ca problema „celui mai important obiectiv de politică externă a România” să fie negociată şi soluţionată, în absenţa României, printr-o înţelegere cu… Federaţia Rusă.
