Dâmbovița devine noul centru nuclear al României

Prima centrală modulară de mici dimensiuni din lume de către americanii de la NuScale va fi la Doiceşti, județul Dâmbovița.Angajamentul României de a dezvolta local reactoarele nucleare SMR realizate de NuScale vine în contextul în care autorităţile române s-au angajat la cea mai rapidă ieşire din zona de cărbuni, termenul asumat fiind anul 2032, mai devreme decât Germania sau Polonia, scrie ZF.

Proiectul pe care îl avem în vedere la Doiceşti este cel al unei centrale electrice NuScale cu 6 module, cu o capacitate de 462 MW, dar în acelaşi timp analizăm posibilitatea ca la aceeaşi locaţie să avem şi capacităţi de producţie a energiei fotovoltaice, care să completeze reactoarele de tip SMR, a declarat luni directorul executiv de la Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.

„Pe ansamblu cred că vom avea o capacitate instalată de 600 de MW, dar trebuie să confirmăm acest lucru în studiile noastre de inginerie şi design”, a spus Cosmin Ghiţă într-o conferinţă de presă la care a fost anunţată decizia conform căreia vechea termocentrală Doiceşti a fost aleasă drept cea mai bună locaţie pentru primul reactor de mici dimensiuni (SMR) din România.

Directorul Nuclearelectrica a menţionat faptul că vechea termocentrala de la Doiceşti avea o capacitate de 550 de Megawaţi. În plus, Doiceşti are avantajul oferit de infrastructura existentă, de faptul că au fost făcute studii de geodezie, studii cu privire la sol, că există conectarea la reţeaua electrică, conectarea la reţea regională de distribuţie a energiei termice, precum şi faptul că este amplasată într-o comunitate care are expertiză în domeniu, este foarte clar că există avantaje economice.

„Ceea ce facem acum este ca prin combinaţia dintre energia nucleară şi cea fotovoltaică să continuăm înlocuirea acelei capacităţi, care cu siguranţă trebuie făcută, pentru stabilitatea reţelei şi necesităţile noastre energetice dar într-un mod mult mai curat şi competitiv economic”, a spus directorul executiv de la Nuclearelectrica.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare